Antena 3 CNN Politică Deputat PSD, declarat incompatibil de ANI. De ce este acuzat Anghel Stanciu

Deputat PSD, declarat incompatibil de ANI. De ce este acuzat Anghel Stanciu

Deputat PSD, declarat incompatibil de ANI. De ce este acuzat Anghel Stanciu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    31 Mar 2016   •   09:56

Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că deputatul PSD Anghel Stanciu s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 21 ianuarie 2010 - 15 mai 2013, pentru că a deţinut simultan şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "Stanciu Anghel Persoană Fizică Autorizată", informează agerpres.ro

Potrivit unui comunicat al ANI, "calitatea de deputat este, de asemenea, incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică”.

Este pentru a doua oară când deputatul Anghel Stanciu intră în atenţia ANI. 

Pe 24 noiembrie 2015, deputatul PSD Anghel Stanciu a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce acesta şi-a angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar.

Ancheta în acest caz a demarat în urma unei sesizări trimise de ANI la Parchetul General. 

De asemenea, ANI a constatat şi încălcarea regimului conflictului de interese în materie administrativă, deputatul fiind sancţionat cu 10% din indemnizaţia pe trei luni.
 

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close