Antena 3 CNN Politică Deputaţii au retrimis proiectul de lege privind spaţiile verzi la Comisia de administraţie

Deputaţii au retrimis proiectul de lege privind spaţiile verzi la Comisia de administraţie

Deputaţii au retrimis proiectul de lege privind spaţiile verzi la Comisia de administraţie
Sursa foto: Foto: Intact Images
09 Noi 2010   •   13:00

Deputaţii au decis în şedinţa de marţi să retrimită la Comisia de administraţie proiectul de lege privind spaţiile verzi. Potrivit Mediafax, decizia a fost luată de plen cu 90 de voturi "pentru" şi o abţinere.

Opoziţia a susţinut că forma iniţială a actului normativ trebuie să fie păstrată, aceasta presupunând că destinaţiile spaţiilor verzi să nu poată fi schimbată, indiferent de proprietar.

Toate grupurile parlamentare au fost de acord cu rediscutarea proiectului de lege în comisia de specialitate a Camerei. Atât reprezentanţii Opoziţiei, cât şi cei ai puterii au susţinut de la tribuna Parlamentului că nu vor distrugerea spaţiilor verzi.

În tot acest timp, mai mulţi reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamenale s-au aflat în balcoanele Camerei Deputaţilor, unde au protestat faţă de posibila abrogare a ordonanţei de urgenţă din 2007, care ar fi dat din nou liber construcţiilor pe spaţiile verzi.

Ecologiştii au adus afişe pe care au scris "Genocid" şi au încercat să ridice şi un banner, însă cei care se ocupă cu ordinea i-au împiedicat să facă acest lucru.

Peste 200 de membri ai unor organizaţii de mediu au militatat şi luni pentru protejarea spaţiilor verzi din Capitală. Oamenii au făcut un protest spontan prin care au blocat intrarea în Camera Deputaţilor şi au dat peste cap traficul rutier pe Bulevardul Naţiunile Unite.

Proiectul a fost retrimis la Comisia de administraţie publică şi mediu, aceasta urmând să se pronunţe în termen de două săptămâni.

Ecologiştii au protestat în Parlament

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close