Antena 3 CNN Politică Alegerile din PNL, lupta dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, la două luni de la începerea bătăliei interne din partid

Alegerile din PNL, lupta dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, la două luni de la începerea bătăliei interne din partid

Încheiem două luni de campanie electorală internă într-un partid cum rar a mai văzut România. Lupte crâncene, lovituri sub centură, dezvăluiri compromițătoare.

Alegerile din PNL, lupta dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, la două luni de la începerea bătăliei interne din partid
de Alina Manolache    |    Mihai Buzduga    |    Florin Sarcea    |    27 Aug 2021   •   16:53

Din confruntare, niciunul dintre cei doi candidați nu a scăpat cu imaginea neșifonată. Nici Ludovic Orban, nici Florin Cîțu. Aceste alegeri din PNL vor rămâne cu siguranță în istorie, așa că vă dăm imaginea completă a cursei din această vară, care și-a încheiat o etapă prin competițiile județene din partid. Am pus cap la cap turneul celor doi candidați prin țară, declarațiile cele mai usturătoare și momentele cele mai delicate. Le-am comentat la rece cu Alina Gorghiu, susținător al lui Florin Cîțu, Virgil Guran, din tabăra Ludovic Orban, dar și cu politologul Cristian Pîrvulescu. Vă invităm să urmăriți un documentar, în exclusivitate, despre alegerile din PNL care vor face istorie.

Premierul Florin Cîțu a avut cel puțin trei momente de răscruce. Cel mai dur episod a fost cel în care prim-ministrul a trebuit să recunoască faptul că a fost arestat în Statele Unite, pentru conducere sub influența alcoolului, pe când era la studii în Iowa. 

„Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație. Apare acum, în competiția internă din PNL.”, a declarat Florin Cîțu în prima conferință de presă în care a fost întrebat despre incidentul din SUA. 

Episodul dosarului din SUA. Cât îl va afecta pe Florin Cîțu

Pedeapsa a constat în amendă, dar și în două zile de arest.

„A trebuit să-mi vând și mașina atunci și să merg un an de zile pe jos, dar asta e. A fost un eveniment acum 20 de ani de zile. Vă dați seama că nu este un eveniment cu care să te mândrești, dar asta a fost.”, a dezvăluit premierul.

Alina Gorghiu, senator, susținător al premierului: „Un moment regretabil, un moment pe care l-a menționat văzându-i-se efectiv jena pe chip, vorbim de un moment de acum 21 de ani. Lumea nu mai spune că este un eveniment de acum 21 de ani și este prezentat acest episod ca fiind unul de ieri, ieri s-a urcat premierul la volan, băut și l-a prins poliția pe stradă.”

Cristian Pîrvulescu, politolog: „Prim-ministrul spune că nu-şi aduce aminte foarte multe elemente. Noi vedem din dosarul primei infracţiuni că prim-ministrul a avut un proces care a durat luni de zile. A angajat un avocat, iniţial a negat faptele, ulterior a recunoscut faptele. A fost reţinut, a fost eliberat a doua zi, a urmat procesul, la prima înfăţişare nu a fost prezent pentru că se întorsese de Crăciun în România, deci e o întreagă tevatură.”

Florin Cîțu a dat vina pe adversarii politici din PNL pentru scurgerea acestei informații.

Virgil Guran, senator, susținător al lui Ludovic Orban: ,,Nu este adevărat. Eram cu Ludovic când a venit această informaţie şi am văzut şi reacţia lui Ludovic, l-am şi întrebat. „Mă, nu ştiam, îţi dai seama, că dacă ştiam, la numirea la Finanţe şi ca premier, asta putea să afecteze opţiunea noastră.” Și încă un argument. Păi, dacă era să se folosească acest lucru, după părerea mea, ar fi avut efect o săptămână sau trei zile, se folosea atunci, înainte de congres, ca să aibă un efect.”

Alina Gorghiu: „În partid se știe foarte bine de unde au pornit aceste informații de acum 21 de ani către presă, cine din interior le-a alimentat.”

Cristian Pîrvulescu: „Eu în continuare nu cred că sunt oamenii lui Orban, eu cred că sunt foşti ofițeri de informații care ştiau cum se culeg datele. Acest moment a fost după un manual de campanie. În prima zi a apărut informaţia pe o pagină de Facebook oarecare, informația a fost încă din primul moment trecută pe seama echipei lui Orban şi l-a pus pe Cîţu în defensivă pentru prima dată.”

Îl mai sprijină sau nu Klaus Iohannis pe Florin Cîțu

O altă întrebare care s-a ridicat în spațiul public este dacă știa președintele. Virgil Guran: „Părerea mea este că nu ştia. După cum îl ştiu, dacă ar fi ştiut, cred că ar fi fost o problemă cu numirea.”

Cristian Pîrvulescu: „Preşedintele nu a avut această informaţie. Președintele e circumspect şi îşi ia măsuri de precauţie, un astfel de dosar oricând poate apărea, e evident că n-au ştiut foarte mulţi de acest dosar.”

Premierul a declarat de altfel că nu a spus nimănui despre întâmplare.

Alina Gorghiu: „Probabil că nu îi e ușor nimănui, după ce a trecut prin asta, să vină la o conferință de presă cu toate microfoanele în față și să spună:

Știți, acum 21 de ani când eram în SUA, la ziua unui coleg, am băut și mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat.”

Cristian Pîrvulescu: „Va conta sau nu? Pentru unii da, pentru alţii nu, în funcţie de tabără. Susţinătorii d-lui Cîțu nu-şi vor schimba opinia.” 

 

Imediat după episodul stânjenitor, președintele și premierul s-au afișat împreună la Ziua Marinei. Exact în momentul în care toată lumea se întreba dacă șeful statului îl mai susține pe Florin Cîțu. 

Virgil Guran: „Cred eu că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să fie imparţial și, de regulă, îşi respectă acest statut.” 

Cristian Pîrvulescu: „Toată lumea a remarcat că, în prima parte, Cîţu îi căuta privirea preşedintelui şi nu reuşea să o găsească. Pe puntea vasului, după ceremonie, avem acele imagini pe care ambele instituții le-au pus pe site, dar care arată lucruri diferite. O autoritate superioară a preşedintelui şi o atitudine cordiala, pe care au pus-o cei de la Guvern. Preşedintele nu putea să renunţe în acest moment şi nici nu cred că va mai face alte gesturi decât acesta.” 

Alina Gorghiu: „Cred că și dacă i se mișca un fir de păr lui Florin Cîțu presa ar fi interpretat că e un adevărat tsunami între președinte și premier. Relația este una foarte bună, e o relație de colaborare corectă, iar lucrul acesta îl știe fiecare membru de partid.”

Cristian Pîrvulescu: „Deja cred că există o nemulţumire a preşedintelui. A fost obligat să se poziţioneze fără să ştie riscurile. Strategia lui e să se baricadeze în poziții stabile din care să atace, nu e genul Băsescu, într-un permanent atac, ori acest scandal l-a fragilizat pentru că nu avea informaţii, dar dacă urmează și ceva mai dur va fi obligat să reacționeze.”

Documentul de campanie redactat de consiliera premierului

Un alt moment tensionat a fost legat de un document intern redactat de consilierul de stat al premierului pe probleme de comunicare, Mioara Costin. De la Palatul Victoria, aceasta ar fi scris indicații de campanie pentru lupta din PNL. În cele trei pagini, care apăreau ca fiind generate de Mioara Costin, potrivit Hotnews, presa era împărțită în adversari și prieteni plătiți de echipa lui Ludovic Orban, despre cele două tabere se vorbea în termeni de clasă, iar liberalii aflați de partea prim-ministrului erau îndemnați să vină cu informații compromițătoare despre contracandidat. 

Cristian Pîrvulescu: „Cred că acel document a fost momentul în care s-a luat decizia publicării documentului advers, pentru a schimba raportul de forţe, pentru că Orban a fost mereu în defensivă.”

Președintele PNL a ieșit de data aceasta primul la atac.

Ludovic Orban: „Dacă este adevărat acel document, cine a elaborat acel document și mai ales cine a hotărât să folosească resurse publice, funcţionari sau demnitari plătiţi din bani publici, în campania internă, împotriva preşedintelui PNL, trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria.” 

Virgil Guran: „Mi s-a părut că de fapt această competiţie internă nu este internă şi nu e în folosul partidului. În sensul că se încearcă mobilizarea unor factori externi, de exemplu presa, împotriva unei echipe. Acolo era trecut clar că trebuie denigraţi anumiţi oameni, ceea ce s-a şi întâmplat, cum e şi acum cu Florin Cîţu. S-ar putea nici să nu ne avantajeze. Dar cineva a mutat jocul în afară.” 

Florin Cîțu a încercat să înăbușe problema, să o trateze la și altele. 

Florin Cîțu: „Colaboratorii mei, în această perioadă, elaborează foarte multe documente în exces de zel. Eu nu-mi aduc aminte să fi văzut acest document. Eu zic că cei care spun că este un document real să vină și cu probe. Eu nu tolerez așa ceva, dacă se dovedește că e veridic. Domnul Orban trebuie să vină cu dovezi că este adevărat.” 

După câteva zile, cu o presă și o opinie publică inflamate de gestul de a elabora pe banii publici, de la Guvern, strategii de campanie pentru un partid, Mioara Costin a demisionat în tăcere. Premierul nu a spus niciun moment dacă el a fost cel care a aprobat întreaga strategie, iar despre activitatea consilierului a spus ca este impecabilă.

Cristian Pîrvulescu: „Nici nu putea să facă altfel. Demisia a venit târziu. Putea să urmeze chiar în ziua când a fost publicat numele. Premierul nu avea altă soluţie decât să nu şi-o asume. Nu acesta a fost momentul crucial, ci cel al dezvăluirii infracţiunii şi arestării din SUA.”

Alina Gorghiu: „Eu am văzut așa lucrurile. Un răspuns de la premier care a spus că acest document nu e înregistrat la Guvern, nu există, știu că respectiva consilieră e un jurnalist vechi și bun și știu că nu ea era ținta. Sunt convinsă că se vor lămuri toate lucrurile. Înțeleg că s-a formulat și o sesizare pe la Parchet, exces de zel din punctul meu de vedere. Nu are legătură cu penalul.”

Virgil Guran: „Acuma să vă spun ceva, când apare într-o publicaţie ceva noi cam începem să ştim dacă e plecată de la noi şi cine e. Îţi dai seama de unde e plecată. Dar e o mare prostie.” 

Trebuia sau nu să știe premierul cât costă o pâine

Alte două episoade au scăzut din elanul premierului. Florin Cîțu s-a lăudat cu economia care merge bine și a găsit drept argument că 1% dintre români au salarii peste 3000 de euro. Dar ce a stârnit vâlvă mai mare a fost răspunsul la întrebarea unui jurnalist.

Florin Cîțu: „Știți cam cât e prețul pâinii sau al unui litru de ulei? Nu mănânc pâine. Am fost în piață, nu mănânc pâine.”

Alina Gorghiu: „Dacă spunea 3 lei o să i se spună că e greșit prețul. Intervalul prețului pâinii e destul de generos. Ca atare, răspunsul că nu știu pare unul corect. 

Reporter: Dar nu a spus nu știu, a spus nu mănânc pâine! 

Alina Gorghiu: E adevărat, a răspuns…, știți, uneori adevărul s-ar putea să nu fie cel mai inspirat răspuns. Dar nu cred că trebuie aruncat cu pietre într-un premier pentru că a spus că nu mănâncă pâine.”

Virgil Guran: „Acest lucru contează pentru liberali, faptul că premierul nu ştie preţul pâinii? Nu, nu, e posibil chiar să nu meargă la cumpărături sau chiar să nu mănânce pâine.” 

Cristian Pîrvulescu: „Aici se vede experienţa unui politician. un politician este atent la orice cuvânt pe care-l spune şi care poate fi răstălmăcit. Știţi, poţi să nu mănânci pâine şi să mergi în magazin să vezi preţul. Dar trebuia să ştie preţul pâinii? Evident că e o întrebare populistă. Nu e obligatoriu să îl ştii, şi apoi pe care îl ştii, e pâinea aia ieftină sau pâinea specială cu seminţe, de trei-patru ori mai scumpă. Dar aici e vorba de întrebarea standard prin care unui politician i se pune în faţă oglinda poporului. E populist, dar trebuie să fii pregătit.”

Ludovic Orban, împiedicat de bodyguarzi să urce pe scena alegerilor din sectorul 4

Nici Ludovic Orban nu a scăpat de momente dificile sau chiar jenante. La alegerile pentru sectorul 4, desfășurate chiar în curtea sediului principal, nu a fost lăsat de bodyguarzi să urce pe scenă. 

Ludovic Orban: „Bodyguarzii care păzeau scena nu m-au recunoscut în primă fază și nu m-au lăsat să intru pe scenă. Ce s-a întâmplat nu este corect,. De când sunt eu, nu am văzut să fie bodyguarzi implicați în procesul de votare.”

Virgil Guran: „Dacă noi nu respectăm președintele, înseamnă că nu respectăm onoarea acestui partid. Cred că acolo cei care au organizat au greşit, nu aşa se procedează.” 

Alina Gorghiu: „Am fost acolo. E un fake news. A fost un moment în care cei care lăsau oamenii să meargă pe scenă nu au văzut că e președintele, s-au scuzat și l-au lăsat pe scenă. Campaniile de victimizare sunt de actualitate în politica românească.”

Cristian Pîrvulescu: „Dacă ar fi fost doar acel moment, aş fi crezut că domnul Popescu (n.r. Pavel Popescu, președintele PNL Sector 4) pur şi simplu a scăpat lucrurile de sub control. Dar e şi fotografia de la Cluj, pe care tot domnul Popescu a făcut-o, în care Orban apare singur şi izolat în sală. Deci şi acea fotografie şi momentul de acolo nu mi se par accidente, ci evenimente care trebuiau să transmită slăbiciunea lui Orban.”

Premierul s-a plâns de dictatura din PNL

Pe scena alegerilor pentru sectorul 4, Florin Cîțu și-a impus candidatul, pe Pavel Popescu.

„Bună seara. Eu sunt Florin și pentru mine contează echipa.”

Și i-a acuzat pe Ludovic Orban, dar și pe susținătorii săi, de lovituri sub centură și de dictatură. 

Florin Cîțu: „Fac această provocare colegului meu Ludovic Orban ca, de astăzi, Ludovic, te rog, să-i condamni și tu pe acei colegi ai noștri care își fac proprii colegi lichele, trădători și programează emisiuni la televizor și așa mai departe care să-i denigreze. PNL nu este o dictatură și vă rog pe toți aceia care sunteți sunați și amenințați să ieșiți public și să spuneți de fiecare dată.”

Alina Gorghiu: „Probabil că liberalii au avut la un moment dat această jenă să nu supere președintele de partid , dar cred că momentul acela e de mult depășit.” 

Virgil Guran: „Să spui că e un dictator e o mare greşeală. Ludovic Orban a fost mereu omul dialogului. Cei din echipa Cîțu nu ar trebui să se plângă, pentru că o mare parte dintre ei au fost împotriva lui Orban de la început. Vă spun că Ludovic i-a promovat.” 

Cristian Pîrvulescu: „Este tema lui Rareş Bogdan. Un susţinător a lui Cîţu şi un posibil candidat al PNL la prezidenţialele din 2024. Nu trebuie să uităm acest lucru. Pentru că mulţi îl consideră pe Cîţu doar un intermediar, susţinerea pentru el urmând să fie o trambulină pentru ei.” 

Ludovic Orban, singur pe scena de la PNL Cluj

Președintelui PNL nu i-a picat bine nici faptul că mulți dintre greii partidului l-au lăsat baltă și l-au susținut pe Florin Cîțu. Imaginea emblematică este cea de la Cluj. Florin Cîțu, pe scenă, înconjurat de toți liderii din Ardeal, iar Ludovic Orban, singur, pe scaun, în primul rând, privindu-i cum savurează parcă deja victoria.

Cristian Pîrvulescu: „Fotografia aceea a fost dezastruoasă. Deşi pentru mulţi liberali a fost nedreaptă, adică pentru nehotărâţi. Dar această confruntare va marca grav partidul, care nu cred că-și va reveni oricine ar fi președinte.”

Virgil Guran: „Cine a făcut regia nu are nicio treabă cu PNL, înseamnă că i-a interesat numai imaginea, să câştige neapărat. Dacă ţineau la PNL nu făceau aşa ceva. Demonstrezi că e mai bun, dar nu să faci regii de prost gust care nu aduc niciun avantaj partidului şi, sincer, cred că au şi revoltat colegi de-ai noştri.”

Alina Gorghiu: „De ce ar trebui să-mi fie rușine că susțin un candidat?! De ce ar trebui să-mi fie rușine să urc să mă asociez cu premierul PNL la un eveniment politic?! Regret că a fost interpretată ca un gest de umilință. Nu umilești pe nimeni, Eu, în locul lui Ludovic Orban, vă mărturisesc că aș fi urcat pe scenă, pentru că în realitate pe scena aceea era Partidul Național Liberal.”

Ludovic Orban s-a plâns că a fost trădat

Discursul lui Ludovic Orban a fost marcat de tema trădărilor. 

Ludovic Orban: „Mă duc la o conferință județeană, toată lumea mă aplaudă, iar a doua zi președintele de filială scrie pe Facebook că susține echipa Cîțu.” 

Ludovic Orban: „Aș fi fost foarte fericit ca prefectul să fie în echipa care l-a susținut pentru funcția de prefect, dar asta e!”

Ludovic Orban: „Aș fi vrut să o susțin pe Raluca Turcan, din păcate Raluca Turcan a luat decizia să nu mă mai susțină pe mine” 

Ludovic Orban: „Trebuie să știți că nu m-am așteptat ca Florin Cîțu să candideze la președinția PNL. Dimpotrivă, toate discuțiile pe care le-am avut cu el nu puteau să mă conducă la această concluzie.”

Virgil Guran: „Decepţia pentru Ludovic Orban a fost pentru că a luat oameni care poate într-un fel au fost inventaţi în numirea respectivă, adică oameni care au ajuns extrem de mari, care poate au trecut peste anumite etape.” 

Alina Gorghiu: „Funcțiile date nu sunt din buzunarul personal, oamenii politici nu numesc în funcții de acasă, sunt ale statului român.” 

Cristian Pîrvulescu: „Este o strategie defensivă, nu este o strategie ofensivă, este o victimizare. Poate prinde victimizarea în interiorul PNL? Politicienii sunt realişti, se votează nu cu sentimentul, ci cu interesul.”

Lupta aprigă s-a dat la PNL București

Bătălia răsunătoare a fost la PNL București, unde a câștigat Ciprian Ciucu, omul dorit de premier. Pe scenă, Ludovic Orban s-a plâns că primarul de la sectorul 6 l-a trădat. Tot acolo, Ludovic Orban a susținut că adversarii politici îi intimidează și îi persecută susținătorii. 

Ludovic Orban: „Acestor colegi le mulțumesc că sunt alături de mine și le cer scuze în numele celor care i-au dat afară pentru că sunt alături de mine. Nu e o competiție corectă, noi am mai fost dați afară de-a lungul timpului, dar, liberalii sunt dați afară din funcții publice de PSD, nu de reprezentanți ai PNL.”

Nici strategia de a-l aduce pe Nicușor Dan să o sprijine pe Violeta Alexandru nu a avut efectul scontat. Sala l-a primit rece. 

Nicușor Dan: „Vreau să-i mulțumesc Violetei Alexandru pentru colaborarea pe care am avut-o și sper să o continuăm.” 

Sala scandează: „Ciucu, Ciucu!!!” 

Alina Gorghiu: „Dacă vrei să vii să ai puncte de vedere la alegerile unui partid, ai o singură variantă: te înscrii în partid! Astfel e necinstit și, vă dau o știre, i s-a spus cât se poate de elegant că această competiție e a PNL, nu a lui.”

A fost momentul propice pentru Florin Cîțu să le promită liberalilor că la alegerile viitoare nu vor mai fi nevoiți să trăiască umilința de a avea candidați din afară. 

Florin Cîțu: „Aceste alegeri sunt despre viitorul Partidului Național Liberal, așa se cheamă, domnule primar general. Eu am spus că vreau să fim cel mai mare partid din România și asta înseamnă că vom susține candidați liberali la toate primăriile de sector. Iar la Primăria Generală voi susține un candidat PNL, domnule primar general!”

Ludovic Orban: „Și eu mi-as fi dorit să susțin candidați liberali la toate primăriile. Dacă aș fi făcut lucrul acesta, astăzi, primar general ar fi fost Gabriela Firea, din partea PSD.” 

Cristian Pîrvulescu: „Este un calcul aritmetic. Și vă mai spun ceva: PNL nu va câştiga niciodată Bucureştiul dacă nu va avea o coaliţie sau un candidat independent. După această bătălie în PNL, la Bucureşti va fi mai greu să-şi refacă imaginea decât în orice altă parte.”

Scandalul de la alegerile PNL Sector 2

Nici la sectorul doi nu a fost mai bine, iar scandalurile s-au ținut lanț. 

Florin Cîțu: „Aşa am ajuns în PNL! Să-ţi fie teamă să ai o opțiune, să îți fie teamă să spui public că vrei să ai o opțiune, opțiunea ta. Asta nu e liberalism. Asta e dictatură. Dragi colegi, voi toţi sunteţi pentru mine, indiferent de opțiune, colegii mei, indiferent de rezultat. Nu sunteţi lichele sau trădători.”

Ludovic Orban: „Și mie mi-ar fi fost teamă în locul Monicăi Anisie să mă duc la poză. Și vă spun de ce. Nu mi-ar fi fost teamă de mine, de președintele partidului. Mie, în locul Monicăi Anisie, mi-ar fi fost teamă de colegii mei pentru că ceea ce trebuie să știți voi este că Biroul Politic al Sectorului 2 votase cu vreo două sau trei săptămâni înainte susținerea candidaturii mele. Cum să încalci decizia organismului statutar de conducere?!”

Virgil Guran: „Monica Anisie, care e colega mea şi o respect, a ajuns ministru sprijinită total de Ludovic. Chiar am auzit în cercuri: Da, de ce, direct aşa, luată şi pusă ministru?! Și atunci Ludovic a avut o decepție. Oameni pe care i-a sprijinit i-au întors spatele. Acum nu pot să o numesc trădare pentru că e un partid liber.”

Alina Gorghiu: „Nu e un act de trădare, este o consultare absolut firească pe care fiecare coleg de partid o face cu ceilalți colegi, e o decizie statutară, congresul va decide.”

Cristian Pîrvulescu: „Mă aşteptam ca, odată ce domnul boc încă din decembrie 2020 a dat semnalul ca majoritatea PDL, deci şi doamna Anisie, să se alinieze. Era vizibilă mişcarea d-lui Boc. Încă nu se formase guvernul şi Boc era pe o poziţie de contestare a lui Orban, de şubrezire a lui Orban. Aici era marea oportunitate pentru PDL-iști să revină.” 

Alina Gorghiu: „E un narativ depășit de foarte multă vreme în interiorul PNL, e o temă folosită de unii din afară ca să dezbine, dar e istorie.” 

Scandalul alegerilor de la Timișoara

Multe dintre alegerile din filialele PNL au fost marcate de scandaluri care au ajuns până la îmbrânceli și jigniri. La Timișoara a fost atins apogeul. 

Virgil Guran: „A dat rău. A dat rău şi vă spun că nu ne-a făcut cinste ce s-a întâmplat acolo, a lăsat un gust amar.” 

Alina Gorghiu: „A fost un moment neplăcut. a lăsat un gust amar membrilor vechi de partid.” 

Ludovic Orban, urmărit peste tot de reproșuri privind negocierile din Coaliție

Într-un climat tensionat, Ludovic Orban nu a reușit să aplaneze furia liderilor din Ardeal pentru felul cum a negociat componența guvernului, după parlamentarele din decembrie 2020. Pe unde s-a dus, liderii nemulțumiți i-au bătut obrazul.

Emil Boc: „La ultimele alegeri parlamentare, din păcate, nu am avut decât prim-ministrul, dar nu avem ministerele cheie. Suntem partidul care dezvoltă România, dar nu avem nici Dezvoltare, nici Fonduri Europene, nici Transporturi. Ce frumos ar fi fost să avem un procent de peste 30 la sută care să ne ducă acolo.”

Robert Sighiartău: „Sunt multe supărări, pentru că am dat aceste ministere unor oameni care nu performează cum trebuie. Și mă uit la Ministerul Fondurilor Europene.”

Virgil Guran: „Hai să vă spun ceva. La noi se ştia că trebuie să avem Apărare, Externe, Educație şi Finanţe. Cei care au susţinut să avem cele patru ministere neapărat trebuie să reflecteze puţin şi să aibă bunul simţ să recunoască că poate trebuia să începem cu Dezvoltare, dacă doream neapărat, şi puteam să-l alegem primul. Dar era posibil apoi să nu mai putem să alegem Externe, şi avem preşedintele României. Se putea să nu mai alegem Apărare, şi avem preşedintele României.” 

Alina Gorghiu: „Întotdeauna negociezi mult mai bine când nu este vorba de fotoliul tău în joc. În momentul în care cineva, oricine, îl scot pe Ludovic Orban din ecuație, este implicat, mult prea implicat, și cei cu care negociezi știu, evident că negocierea va merge prost. Ei îți vor cere orice și tu vei fi dispus să cedezi orice ca să-ți asiguri poziția de șef la Cameră sau mai știu eu ce altceva.”

Cristian Pîrvulescu: „Voiau să-l schimbe de mult. De ce? Pentru că nu aveau acces la resurse, pentru că ambiţiile lor nu puteau fi satisfăcute. Rareş Bogdan încă speră, deşi între timp, în această campanie, susţinerea lui s-a mai diminuat, speră să fie candidat la prezidenţiale. Nu putea sub preşedinţia lui Orban. Boc speră să devină un personaj central în PNL. Câtă vreme Cîţu e preşedinte depinde de Boc, Orban nu depindea de Boc.”

Orban s-a plâns că forțe externe se implică în alegerile din PNL

În plin turneu prin țară, Ludovic Orban a atras din nou atenția când a lansat ideea că forțe externe se implică în lupta internă din partid. 

Ludovic Orban: „Le atrag atenția celor din exteriorul PNL care își bagă coada de două luni în democrația internă, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâinile la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora și altora, că nu cedez. Exact ca la Mărășești, Mărăști, Oituz, indiferent de câți vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt.”

Reporter: „Ludovic Orban aduce în discuție în mai multe dintre discursurile sale, și nu numai el, și apropiați, existența unor forțe externe care intervin în lupta de partid, ceea ce i-a făcut pe unii să exclame cât de mult seamănă discursul lui Ludovic Orban cu cel al lui Liviu Dragnea. 

Alina Gorghiu: „Și nu seamănă? Că aproape sunt …, statul paralel, forțe externe, aproape sunt la fotografie. Cred că este o narațiune nefericită.” 

Cristian Pîrvulescu: „Eu cred că referirea era şi la serviciile secrete, nu doar la DNA. Mai ales la serviciile secrete. Ce s-a speculat în primul rând? Relaţia de prietenie între Rareş Bogdan şi Eduard Hellvig. Ei au fost colegi de facultate la facultatea din Cluj. Au lucrat la cabinetul parlamentar al lui Ion Rațiu. Faptul că cei doi se cunosc poate da naștere la tot felul de teorii conspiraționiste.”

Totul a plecat de la faptul că mai mulți susținători ai lui Ludovic Orban s-au trezit cu dosare. De răsunet e cazul lui Eugen Pârvulescu, de la Teleorman. După ce a fost pus sub control judiciar, a trecut în tabăra premierului.

Virgil Guran: „Poate e doar o coincidenţă şi poate şi de aici a existat o conexiune şi unii interpretează şi aşa, dar eu sunt convins că în momentul de faţă nu există imixtiuni.”

Alina Gorghiu: „Eu vă spun că discuțiile cu toți acești colegi sunt dinainte, refuz o astfel de interpretare, nu are nicio legătură cu realitatea.”

Klaus Iohannis: „Eu nu am astfel de semnale și pot să vă spun că pun astfel de declarații pe seama ascuțirii luptei de tip campanie electorală. Aș fi intervenit de mult dacă aveam semnale.” 

Cristian Pîrvulescu: „În momentul în care sunt acuzate intervenţii, e acuzat preşedintele. Nu s-ar putea interveni altfel. E greu de crezut că aceste instituţii, care sunt sub supravegherea preşedintelui, se puteau implica fără ca preşedintele să le dea un semnal. Ori preşedintele a spus clar - nu le-am dat un semnal şi nu am un semnal. Și nu putea, nu avea cum să spună altceva.” 

Discursul naționalist al lui Ludovic Orban

Tot Ludovic Orban s-a lansat într-o serie de mesaje naționaliste, unele presărate cu atacuri fără perdea la adresa partenerilor de guvernare de la USR PLUS. 

Ludovic Orban: „Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce.” 

Virgil Guran: „Aţi văzut clar că unii când au depus jurământul nu au jurat pe Biblie, nu şi-au făcut cruce. E dreptul lor, nu-i judec, dar nu sunt de acord. E şi vorba aia: Trebuie să ai un Dumnezeu în viaţa asta ca să faci ceva. Eu cred că trebuie să ţinem de aceste tradiţii.”

Alina Gorghiu: „Sunt colegi de-ai mei care se regăsesc în astfel de mesaje. Dar, în același timp, trebuie să avem grijă unde ducem acel mesaj. Discursul acesta iliberal este unul foarte periculos.”

Cristian Pîrvulescu: „Eu cred că asistăm la o trumpizare a PNL care ţine de lobby-ul evanghelist. Dacă vă uitaţi la votul pentru AUR veţi constata un vot evanghelist semnificativ care înainte mergea la PNL. Pentru că liderii evangheliști s-au plasat automat în spatele lui Cîţu, Ludovic Orban s-a simţit nevoit să o ia înainte. Către aceştia, către liderii din PNL, se adresa Orban, încercând să o ia înaintea lui Cîţu. ” 

Congres PNL, pe 25 septembrie, cu 5000 de delegați

Bătălia se dă încă. Deși Florin Cîțu are un avantaj evident, Ludovic Orban se bazează pe votul membrilor și nu neapărat al liderilor care nu-l mai vor. Trăgând linie, după două luni de campanie, Florin Cîțu are un avans evident, chiar dacă filiala lui Ilie Bolojan a votat moțiunea lui Ludovic Orban. Bătălia cea mare va fi pentru delegații aleși să meargă la congres și pentru liderii încă nehotărâți Vor fi 5000 de oameni la alegerile din PNL. Primari, parlamentari, lideri, dar și membri obișnuiți. De obicei, șefii de filială aleg delegații. Așa se și explică încrâncenarea de la alegerile interne din organizații. 

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close