Secretarul executiv al PD-L consideră că "femeile sunt mai pacifiste, explicaţia este că femeia a trebuit să aibă grijă de familie de copii. Din acest punct de vedere este important să ai alături o femeie în politică pentru că mai echilibreaza forţele. Femeile fac sacrificii mult mai mari dar au şi satisfacţii mai mari."
Elena Udrea a vorbit şi despre alegerile care se apropie precizând că nu poate decât "să se bucure" că PSD-ul are probleme în a-şi desemna candidatul la Primăria Capitalei. "Ne bucurăm să-l avem pe Vanghelie contracandidat. I-o fi citit cineva totuşi sondajele şi i-o fi spus că nu are nici o şansă".
Udrea a continuat precizând că "în Bucureşti este un electorat foarte inteligent. De remarcat că ceea ce parea reformă în PSD a sfârşit lamentabil şi se face cu aceeaşi oameni ca Ion Iliescu, Adrian Năstase, Octav Cozmâncă, eu cred că pentru clasa politică nu este un lucru bun dar pentru noi ca partid este bine deci sa-i ajute dumnezeu (n.r.: PSD-ului), tot înainte. La Capitală cu Vanghelie nu prea iţi faci griji..."
"Eu am fost prin sectorul 5, unde este o mizerie de nedescris. Am trecut şi prin sectorul 3 unde este o altă lume, uitaţi cât a caştigat Negoiţă într-un singur mandat", a spus Udrea. În privinţa candidatului liberalilor, Ludovic Orban, Elena Udrea a spus că partidul său nu-şi face mari probleme.
"Cu domnul Orban, nu ne facem mari probleme. Deocamdată nu vom anunţa oficial candidatul nostru, vom aştepta până după Summit-ul NATO. Cei trei posibili candidaţi ai PD-L sunt Videanu, Negoiţă şi Blaga."
Antena3.ro
Ştiri video recomandate