Antena 3 CNN Politică Eugen Teodorovici: "În multe cazuri trădarea a dus PSD în opoziție"

Eugen Teodorovici: "În multe cazuri trădarea a dus PSD în opoziție"

Eugen Teodorovici, fostul ministru al Finanțelor, mărturisește că s-a alăturat PSD din convingere și că vrea să se numere printre cei care vor reda renumele de partid al marilor proiecte de țară economice și sociale, în niciun caz printre cei care l-au îngropat.

Eugen Teodorovici: "În multe cazuri trădarea a dus PSD în opoziție"
Sursa foto: Facebook / Eugen Teodorovici
28 Iun 2020   •   12:15

"Nu vreau să fiu alături de groparii PSD-ului. Dar vreau să fiu printre aceia care pot să îi redea renumele de partid al marilor proiecte de țară economice și sociale, al personalităților marcante și al adevăraților lideri.

Îmi doresc să fiu acolo, împreună cu oamenii aceia mulți ce încă rezonează puternic cu spiritul social-democrat, dar și cu cei care au nevoie, poate, de o motivație pentru a-și recupera sau dobândi mândria de a fi și de a spune că sunt membri ori susținători ai Partidului Social Democrat.

Sunt unul dintre cei care au venit în PSD din convingere. Am venit cu convingerea că din acest partid pot ajuta cel mai bine oamenii și țara pe care i-am slujit de-a lungul timpului indiferent de funcțiile pe care le-am ocupat în administrația publica.

În ciuda multelor lucruri bune făcute de PSD, acest partid nu știe să-și fructifice avantajele de imagine suficient de bine. Mass-media ne cataloghează ca fiind un partid defensiv, incapabil de a genera atacuri (justificate!) către ceilalți competitori politici cu care concurăm la fiecare ciclu electoral.

De ce nu este PSD incisiv? Este o întrebare la care dacă am fi găsit răspunsul probabil n-am fi pierdut multe bătălii importante ... poate ați fi tentați să credeți că nu avem strategii cei mai buni!⁉️ Nici vorbă!

Eu, unul, cred că PSD a fost de multe ori propriul său adversar. În mare parte #competiția internă a generat conflicte și lupte mai mari decât cele cu adversarii.

Competitia este bună, veți spune, deoarece te determină să te perfecționezi, orice formă constructivă de competiție e generatoare de calitate și sunt perfect de acord cu acest aspect. Însă, până la un punct și anume până acolo unde aceasta este apanajul dezbaterii și al #meritocrației nepartinice, nicidecum inițiatoare de trădare. Fault! Offside!".

Trădarea a dus PSD în opoziție

"În multe cazuri trădarea a dus PSD în opoziție și chiar în bășcălia sau ura unora dintre cetățenii onești ai țării noastre ... Au fost multe situații în care colegi de-ai noștri au fost "aliați de conjunctură” cu cei mai temuți adversari ai PSD pentru a-și elimina colegul de partid din calea propriei ascensiuni.

Aceste lupte interne au destabilizat partidul și au transmis mesaje echivoce către oamenii care mizau pe noi. Măcinat de luptele interne, PSD nu a mai reușit să se ridice la nivelul așteptărilor oamenilor.

Sunt un politician nou, dar nu suficient de naiv încât să nu-mi dau seama în ce situație este acum PSD. Partid în opoziție, cu o imagine destul de avariată și cu leadership ambiguu.

Plutim în derivă după coliziunea cu iceberg-ul și nu reușim să ne găsim drumul sau măcar dorința de a mai căuta vreun drum politic. PSD este, poate, în cea mai dificilă situație în care s-a aflat vreodată - nu pentru că este în opoziție (a mai fost de multe ori!) - nici pentru că nu are vreun scor strălucit (a mai avut situații asemănătoare!) - ci pentru că a pierdut ceva mult mai important: #încrederea în propriile forțe și încrederea celor care ne simpatizau și considerau că mai putem însemna ceva vreodată‼️

Fără încrederea și aprecierea susținătorilor noștri devenim irelevanti și fără viitor.

Oricine are puțină experiență politică știe ce înseamnă deziluzia și lipsa speranței. Este anticamera dispariției - da, a dispariției PSD, poate cea mai mare miză a lui Klaus Iohannis și a PNL‼️

Evident, PNL a gestionat foarte prost criza medicală și criza economică generată de coronavirus și probabil mai repede decât se așteaptă orice finanțist, efectele economice vor fi drastice la sfarsitul acestui an si in anul care urmeaza. Șomeri și tăieri de salarii va fi noua politică PNL, iar pentru asta n-au nevoie de un PSD puternic care să îi pună în dificultate. Miza lor este evidentă, și anume dispariția PSD sau măcar lipsa lui de relevanță.

Trădarea este cheia pentru a netezi drumul PNL și al președintelui Iohannis. Trădarea liderilor PSD. N-ar fi prima dată, dar cu siguranță ar fi ULTIMA ‼️

Dragi “lideri” interimari, dacă aceasta este misiunea voastră atunci drumurile noastre se despart aici. Nu vreau să fiu alături de groparii PSD-ului și nici să abandonez încrederea milioanelor de oameni care se bazează pe noi ‼️

Pentru toți acești oameni, PSD are nevoie de un congres și de o conducere legitimată prin vot pentru a demara toate acțiunile politice absolut necesare", a scris Teodorovici pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici Klaus Iohannis
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close