Antena 3 Politică Eurodeputații PSD: "Eforturile premierului Cîțu de a elimina orice formă de opoziție, inclusiv din mass media, vulnerabilizează România în UE"

Eurodeputații PSD: "Eforturile premierului Cîțu de a elimina orice formă de opoziție, inclusiv din mass media, vulnerabilizează România în UE"

de Redacția Antena 3    |    20 Iul 2021   •   17:12
Eurodeputații PSD: "Eforturile premierului Cîțu de a elimina orice formă de opoziție, inclusiv din mass media, vulnerabilizează România în UE"
Sursa foto: Gettyimages

Delegația PSD din Parlamentul European atrage atenția că, în lupta pentru o funcție politică la nivelul partidului din care face parte, șeful Guvernului României, Florin Cîțu, este dispus să devină o amenințare la adresa libertății presei și o pată neagră pe imaginea României în cadrul Uniunii Europene.

Delegația PSD din Parlamentul European consideră că utilizarea resurselor umane și bugetare din Guvernul unui stat membru, pentru campania electorală internă a unui partid aflat la guvernare, reprezintă  un abuz de netolerat.

„Respectul pentru libertatea presei și independența instituțiilor statului reprezintă piloni de bază ai statului de drept și, implicit, ai construcției europene din care România face parte.

Utilizarea resurselor umane și bugetare din Guvernul unui stat membru, pentru campania electorală internă a unui partid aflat la guvernare, reprezintă  un  abuz de netolerat. Punctajele de comunicare apărute în presa din România, cu privire la campania lui Florin Cîțu, provenite chiar de la  Cancelaria Prim-ministrului, reprezintă o încălcare a legii pentru care vinovatul trebuie să răspundă”, susțin reprezentanții Delegației Române S&D. 

„Îi solicităm Prim-ministrului României să renunțe la haina care, în mod evident, îi este prea mare”  

Mai mult, oficialii români arată că echipa lui Florin Cîțu, considerat „candidat pentru președinția PNL” în birourile de la Palatul Victoria, o premieră pentru țara noastră, își arată intențiile abuzive prin faptul că punctajele prezentate de mass media dezvăluie și care instituții de presă sunt considerate ostile de consilierii lui Florin Cîțu. 

„După ce a împărțit România în bogați și săraci, în vaccinați și nevaccinați, premierul Cîțu împarte acum și mass media în bună și rea, atacul la libertatea presei fiind singurul pe care nu îl pusese încă în scenă.

Îi solicităm Prim-ministrului României să renunțe la haina care, în mod evident, îi este prea mare, să își achiziționeze un sediu propriu de campanie, Guvernul fiind al României și nu al candidaților vremelnici la o funcție sau alta și să lase această țară, deocamdată neguvernată, pe mâna unui om dedicat agendei populației și nu a celei de partid.

Neasumarea și fuga de răspundere a unui politician care, după câteva zile de tăcere spune că nu știe nimic despre acele documente, deși ele poartă antetul Guvernului României, face ca spectacolul pus în scenă de PNL în această perioadă să lase un gust amar și tot mai multă deziluzie în rândul unei populații abandonate de propria guvernare”, a adăugat Delegația PSD din Parlamentul European.

Eurodeputații PSD consideră că acest nou derapaj se înscrie în lungul șir al abuzurilor succesive practicate de Guvernul Cîțu la adresa statului de drept, exact ca în cazul demiterii neconstituționale a Avocatului Poporului.

×
Subiecte în articol: PSD Florin Cîțu eurodeputaţi

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close