Florin Cîțu a spus, după ședința de guvern, la care miniștrii USR PLUS nu au participat, că va lua legătura cu liderii europeni și cu cei americani pentru a le spune care este situația în România.
„O să iau legătura cu liderii europeni în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Avem, aici, lucruri care nu se mai pot întâmpla în 2021. Avem o alianță toxică care se prefigurează, o alianță cu un partid extremist, un partid care vrea răul românilor, un partid care nu respectă proprietatea privată, un partid care nu respectă libertatea individuală, un partid cu care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să discutăm. Dar voi informa liderii europeni despre acest lucru și vom vedea ce e de făcut. Și, bineînțeles, și partenerii noștri strategici, SUA”, a spus Cîțu.
Deputatul USR PLUS Ionuț Moșteanu a anunțat că reprezentanții formațiunii au discutat cu AUR și că împreună au 122 de semnături, deci pot depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.