Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea, despre proiectul de buget: „Primăria Capitalei pierde bani. Aşteptăm de la doamna prim-ministru o reacţie”

Gabriela Firea, despre proiectul de buget: „Primăria Capitalei pierde bani. Aşteptăm de la doamna prim-ministru o reacţie”

Gabriela Firea, despre proiectul de buget: „Primăria Capitalei pierde bani. Aşteptăm de la doamna prim-ministru o reacţie”
de S.T.    |    30 Ian 2019   •   17:36

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut, miercuri, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, că, prin proiectul de buget, municipalitatea bucureşteană pierde 80 milioane de euro şi a făcut apel la prim-ministru să găsească o soluţie.

„În ceea ce priveşte Primăria Capitalei, potrivit proiectului de buget, noi pierdem aproape 80 de milioane de euro exact în acest an în care ar trebui să achităm creanţa ELCEN, în jur de 230 milioane de euro, când demarăm construirea spitalului metropolitan doar din surse proprii şi când achităm cele 400 de autobuze euro 6. De aceea, am făcut apel la doamna prim-ministru. I-am explicat toate facturile pe care trebuie să le achităm anul acesta. (...) Deşi Primăria Capitalei pare că are un buget mare, atunci când îl raportezi la cheltuielile pe care trebuie să le facem pentru a creşte calitatea vieţii, şi în Bucureşti banii sunt foarte puţini. Aşteptăm de la doamna prim-ministru o reacţie. (...) Sperăm ca după şedinţa de Guvern să dea un răspuns în ceea ce priveşte toate procentele pentru primăriile din ţară şi pentru Primăria Capitalei, care are o pierdere de 80 milioane de euro, o pierdere foarte mare, o pierdere consistentă. Nu aş vrea să ne considerăm pedepsiţi”, a spus Gabriela Firea.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close