Antena 3 CNN Politică Ioan Oltean: Şeitan şi Vlădescu ar fi meritat să plece din Guvern. Boc, "prea indulgent"

Ioan Oltean: Şeitan şi Vlădescu ar fi meritat să plece din Guvern. Boc, "prea indulgent"

Ioan Oltean: Şeitan şi Vlădescu ar fi meritat să plece din Guvern. Boc, "prea indulgent"
Sursa foto: Ioan Oltean
26 Feb 2010   •   16:29

Premierul Emil Boc a fost "mult prea indulgent" cu miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan, care au greşit făcând publice iniţiative personale care nu coincid cu cele ale Guvernului, crede vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean. Potrivit reprezentantului democrat-liberal, cei miniştri ar fi meritat să plece din Guvern.
"Asemenea afirmaţii fac mult rău partidului şi Guvernului şi, de aceea, îi cer public premierului Boc să manifeste mai multă severitate faţă de cei care fac astfel de greşeli. PDL şi premierul Boc nu îşi pot permite să greşească astăzi, iar cei care greşesc trebuie să plătească, iar plata care li se cuvine pentru asemenea greşeli este plecarea imediată din Guvern", a susţinut vineri Ioan Oltean.
El a atras atenţia că Legea salarizării unice începe deja să producă efecte, Legea pensiilor este în Parlament, Legea responsabilităţii fiscale este în dezbatere la Senat, Legea privind reforma sistemului de educaţie este în faza pregătirii finale de către Guvern, iar alte acte normative sunt în aceeaşi fază de pregătire pentru a fi puse în dezbaterea Parlamentului.
"În situaţii de acest fel, este nevoie de o maximă responsabilitate din partea membrilor Guvernului şi de mult profesionalism. Ideile personale, iniţiativele personale ale unor miniştri care nu se suprapun cu voinţa partidului aflat la guvernare şi a Guvernului sunt inacceptabile şi sunt nepermise şi nu trebuie să aibă loc pentru că o idee a unui ministru care nu corespunde gândirii politice a PDL poate să bulverseze şi mai mult societatea, să creeze o stare de nesiguranţă şi mai mare şi o grijă în plus cetăţeanului de rând, o grijă inutilă. Cei care îşi pot permite să adauge cetăţeanului o grijă în plus ca membri ai Guvernului nu au ce căuta în Guvern", a spus Oltean.
Liderul PDL a accentuat faptul că membrii Guvernului trebuie să fie responsabili şi, atunci când fac o afirmaţie, trebuie să aibă garanţia că afirmaţia este în strictă concordanţă cu voinţa Guvernului Boc şi a partidului aflat la guvernare.
"Dacă îşi asumă să facă afirmaţii care nu corespond acestor date, atunci îşi asumă şi riscul de a pleca din Guvern fiindcă este nedrept ca efortului extrem de mare pe care îl fac premierul Boc, Guvernul şi PDL în ansamblul lor, să i se adauge propuneri nerealiste şi care nu sunt în centrul gândirii noastre economice şi politice", a spus Oltean.
Acesta a menţionat că aici are în vedere afirmaţiile făcute de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, care a creat o grijă în plus şi un motiv în plus de dezbatere toată săptămâna aceasta că se vor impozita pensiile, şi afirmaţia ministrului Muncii, Mihai Şeitan, referitoare la sistarea alocaţiilor de stat pentru o parte dintre copii, care, de asemenea, a creat o grijă în plus cetăţeanului şi copilului din România.
"Cei care au fost aşezaţi în Guvern de către PDL, fie că sunt oameni politici, fie profesionişti, adică membri de partid, au aceeaşi responsabilitate. Cine crede că nu dispune de profesionalismul şi de responsabilitatea necesară nu trebuie să rămână, ci să plece. Eu sper că, de azi încolo, nu vom mai fi martorii unor asemenea greşeli şi ai unei asemenea indulgenţe din partea premierului faţă de cei care greşesc. Partidul are suficienţi oameni responsabili şi în măsură să îi înlocuiască pe cei care greşesc pentru că nu vom putea reuşi decât printr-o maximă responsabilitate a Guvernului în ansamblul lui şi prin antrenarea cu maxim profesionalism a fiecărui membru al Guvernului", a spus Oltean, care a adăugat că el condamnă la modul ferm ieşirile respective ale celor doi miniştri.
Ioan Oltean a explicat, însă, că solicitarea sa nu se aplică retroactiv în cazul celor doi miniştri care au fost deja "muştruluiţi", ci pe viitor.
"Eu cer ca cei care vor greşi de acum înainte într-o asemenea manieră în care au greşit cei doi să nu se mai bucure de îngăduinţa şi toleranţa de care s-au bucurat ceilalţi. În opinia mea, Emil Boc a fost mult prea indulgent cu cei doi", a conchis Oltean.
Antena3.ro

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close