Înainte de a exista un guvern asumat, liderii și specialiștii PNL, PSD, UDMR și USR încep joi discuțiile pe pachetul de măsuri de austeritate care trebuie convenite pentru reducerea deficitului bugetar. Acestea vor fi incluse și în programul de guvernare al viitorului Executiv, și, la solicitarea UDMR, într-un plan punctual, asumat prin semnătură de toți liderii partidelor care vor face parte din viitoarea guvernare.
Tot joi, Președintele Nicușor Dan se întâlnește cu oamenii de afaceri, să discute exact același lucru - cum trebuie acoperit deficitul bugetar fără a afecta economia. Asociația Concordia, condusă de Dan Șucu, i-a cerut noului Președinte, miercuri, să nu accepte creșteri de taxe și impozite, și să opteze în schimb pentru reducerea cheltuielilor guvernamentale.
Acesta va fi de altfel mărul discordiei în viitoarea Coaliție, părerile fiind foarte împărțite în privința măsurilor care trebuie luate, dacă să fie sau nu introduse taxe și impozite noi, dacă să craescă cele actuale, dacă să fie operate sau nu concedieri în rândul bugetarilor, dacă să se renunțe la unele investiții mari.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, după discuția avută cu Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, că trebuie găsite soluții echilibrate, pentru a nu provoca tensiuni sociale.
„Am spus că, în acest moment, problemele deficitului trebuie abordate cu foarte multă seriozitate și trebuie să găsim soluții echilibrate fiindcă prima provoare este să aducem în acest an venituri de aproape 30 miliarde în plus dacă vrem să ajungem la deficitul de 7%, dar asta nu se poate face nici prin creșterea impozitelor și taxelor, nici prin tăierea cheltuielilor. Ar însemna un dezechilibru bugetar și tensiuni în societate, e nevoie de o abordare echilibrată, deci, și aici trebuie găsite măsurile prin care să se arate societății că orice sacrificiu privind reducerea deficitului aduce pe termen mediu și lung bunăstare și o speranță pentru fiecare om, pentru fiecare familie”, a spus Kelemen Hunor.
”Urmează discuții aplicate cu specialiștii formațiunilor politice, probabil începând de mâine, unde vom discuta toate aspectele, inclusiv cele legate de taxe și impozite și reducerea cheltuielilor aparatul adminsitrativ bugetar, mai ales în administrația centrală, dar nu vom putea ocoli nici celelalte aspecte legate de cheltuielile exagerate sau de foarte multe ori insuficient argumentate. Trebuie să fim conștienți că reducerea investițiilor nu e o soluție. Pentru a păstra economia funcțională, aceste investiții trebuie să rămână dar e nevoie de o rediscutare cu Comisia PNRR în sensul de a muta sume acolo unde sunt proiecte mature și unde se pot realiza investițiile până la sfârșitul perioadei, adică august 2026. Asta înseamnă că sunt investiții care nu pot fi realizate în această perioadă pentru că proiectele nu au fost făcute în așa fel încât investiția să fie în derulare”, a explicat Kelemen Hunor.
Președintele PNL Ilie Bolojan, se situează, însă, la polul opus. El a declarat miercuri, după discuțiile de la Cotroceni cu Nicușor Dan, că România e într-o situație economică complicată și că trebuie crescută cota de încasare. "E posibil ca în acest complex de măsuri să fim și în situația în care să fim nevoiți să creștem taxe și impozite", a spus Ilie Bolojan.
"Am prezentat analiza PNL privind această situație, suntem într-o situație economică complicată în care avem un deficit bugetar mare care se apropie de cel de anul trecut, pe care nu-l mai putem duce așa, avem o creștere accelerată a datoriei. În acest ritm urmează ca la începutului anul să depășim o îndatorare mai mare de 60% din PIB. Avem o absorbție scăzută a fondurile europene care ne creează probleme.
E nevoie de măsuri pentru a corecta acumulările negative.
PNL e și el parțial responsabil pentru această situație, prin urmare ne-am exprimat faptul că suntem conștienți de această răspundere dar și disponibilitatea de participa la guvernare în așa fel încât să putem lua măsuri pentru a redresa situația. Și atunci, sunt măsurile de urgență și, de asemenea, cele care țin de periodă medie și pe termen lung.
Azi discutăm doar de măsurile de urgență – două componente – cea de deficit și cea de fonduri europene. Pe componenta de deficit, înseamnă că indiferent ce guvern vine trebuie să ia măsuri pe de-o parte pentru a asigura finanțarea, pentru ca România să rămână o țară de încredere, sigură pentru investitori și pentru creditori. De asemenea, tot o măsură urgentă e de a scădea acest deficit, iar în ce privește fondurile europene, urgentarea absorpției acestora e o componentă foarte importantă.
Vom fi dispuși să susținem un pachet de măsuri complexe care să nu bulverseze economia dar care au, în principal, următoarele componente – o reducere a cheltuielilor statului român, o reducere a ineficienței cu tot ce înseamnă aceste aspecte – analiza fiecărei instituții, acolo unde poate fi redus personalului, se impune reducerea, acolo unde putem fi mai eficienți trebuie să o facem, eliminarea sinecurilor, a oricăror cheltuieli ce nu pot fi justificate, descentralizate, debirocratizare, simplificare în așa fel încât să oferim servicii la fel de bune dar cu un volum de cheltuielil mult mai mic din partea statului.
De asemenea, a doua componentă este cea de creștere a veniturilor bugetului de stat – avem venituri astăzi importante care nu sunt încasate și e nevoie să creștem cota de încasare și, de asemenea, e posibil ca în acest complex de măsuri să fim și în situația în care să fim nevoiți să creștem taxe și impozite.
O componentă importantă e și cea de investiții, e nevoie de o prioritizare a acestora, de o analiză a felului în care ele sunt factori de multiplicare și acolo unde aceste aspecte nu sunt respectate e nevoie poate de o eșalonare sau o reanalizare acestor în așa fel încât să avem, pe de-o parte, cheltuieli cât mai mici posibile într-un termen cât mai scurt, dar fără să dezechilibrăm sistemul public, de asemenea, să menținem o situație economică stabilă și să nu ne bulversăm economia și în continuare să facem condiții pentru dezvoltare.
În ce privește accesarea fondurilor europene, orice guvern vine e nevoie de o renegociere a PNRR pentru că sunt puncte pe care nu le mai putem respecta, e nevoie de urgentarea respectării jaloanelor, a acestor măsuri care trebuie luate pentru a ne putea elibera tranșele și a accesa banii europeni și e nevoie de înlocuirea unor proiecte pentru că unele dintre ele nu pot fi finalizate până anul viitor. Deci, ar fi nevoie ca aceste proiecte să fie trecute pe o finanțare de stat și ele să fie înlocuite cu proiecte care pot fi finalizate", a declarat Ilie Bolojan.