Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: "Premierul trebuie să fie de la o formațiune sau de la o coaliție care mă convinge că va avea o majoritate în Parlament"

Klaus Iohannis: "Premierul trebuie să fie de la o formațiune sau de la o coaliție care mă convinge că va avea o majoritate în Parlament"

Klaus Iohannis: "Premierul trebuie să fie de la o formațiune sau de la o coaliție care mă convinge că va avea o majoritate în Parlament"
14 Dec 2016   •   18:34

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, miercuri, la ora 19.00, după consultările pe tema viitorului guvern cu o parte din partidele parlamentare.

Preşedintele a transmis Partidului Social Democrat că "atitudinea necooperantă" cu şeful statului "este nesănătoasă". Partidul Social Democrat nu a participat la consultările organizate de președinte:

"Am avut astăzi o rundă de consultări cu partidele politice care vor intra în noul Parlament, o rundă care, după părerea mea, a fost necesară și am constatat că toți cei care au binevoit să vină la întâlniri au fost tot de aceeași părere, că aceste discuții au fost binevenite. Toți reprezentanții partidelor mi-au prezentat opiniile lor în legătură cu alegerile. În general, lumea a apreciat că alegerile au fost bine organizate. Partidele au prezentat cum văd în continuare posibile alcătuiri de guverne, probleme, lucruri pe care le-au prezentat la ieșirea de la consultări. Nu vreau să reiau temele."

"O notă discordantă au făcut PSD și ALDE, care nu au binevoit să vină la consultări. PSD-ului îi spun că această atitudine necooperantă cu președintele României este nesănătoasă. Am convenit, cu toate formațiunile care s-au prezentat, că ne vom revedea la o nouă rundă de consultări, pe care o voi convoca după ce noul Parlament va intra în funcțiune."

"Premierul trebuie să fie de la o formațiune sau de la o coaliție care mă convinge că va avea o majoritate în Parlament."

Întrebat dacă Dacian Cioloș mai rămâne o posibilitate pentru funcția de premier, președintele Iohannis a explicat că așteaptă învestirea noului Parlament pentru aceste calcule.

“Nu pot să vă dau un răspuns public la această chestiune. Este clar că după ce vom avea un Parlament, vom avea o rundă de consultări și atunci chiar voi aștepta să vină toată lumea și să spună dacă vor premier, după care voi fi în situația să judec propunerile și să mă gândesc la o desemnare.”

Iohannis a explicat că niciun partid nu a venit cu propuneri clare pentru funcția de premier.

Întrebat dacă este posibilă o coaliție majoritară de dreapta în Parlament, președintele a răspuns surprinzător: ”Aritmetic este posibil, dacă și politic, vom vedea.”.

Declarațiile lui Iohannis se bazează pe numărul de parlamentari pe care i-ar avea PNL, USR, UDMR, PMP și minoritățile naționale dacă i-ar coopta și pe cei din ALDE.

În plus, Klaus Iohannis a anunţat că va promulga legea privind majorarea salariilor în Sănătate şi Educaţie.

"O voi promulga", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la legea privind majorarea salariilor celor din Sănătate şi Educaţie, după decizia Curţii Constituţionale.

Klaus Iohannis a declarat miercuri că, dacă CNATDCU a hotărât că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în teza sa de doctorat, atunci el ia această decizie "de bună".

"Nu mai sunt profesor, ci sunt preşedinte şi în calitate oficială vă spun că de această chestiune competenţi sunt cei din CNATDCU. (...) Dacă CNATDCU a luat decizie de neplagiat, atunci iau această decizie de bună", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close