Antena 3 CNN Politică Legea ANI, adoptată pe articole de deputaţi după o dezbatere de cinci minute. Senatorii au ultimul cuvânt

Legea ANI, adoptată pe articole de deputaţi după o dezbatere de cinci minute. Senatorii au ultimul cuvânt

Legea ANI, adoptată pe articole de deputaţi după o dezbatere de cinci minute. Senatorii au ultimul cuvânt
22 Iun 2010   •   11:09

Agendă plină pentru deputaţi în plen. Legea Agenţiei Naţionale de Integritate a intrat marţi, pentru numai cinci minute în dezbaterea Camerei Deputaţilor, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat s-o promulge şi a retrimis-o spre reexaminare, legea fiind adoptată rapid pe articole. Votul final va fi dat joi, dar senatorii vor avea ultimul cuvânt de spus ca reprezentanţi ai camerei legislative decizionale.

Deputaţii jurişti au acceptat să modifice mai toate prevederile puse sub semnul întrebării de şeful statului. Parlamentarii acestei camere vor intra pe fond şi pe textul Codurilor de procedură civilă şi penală pentru adoptarea lor în regim de urgenţă aşa cum le-a solicitat şi Cotroceniul.

În ceea ce priveşte legea ANI,deputaţii din comisia  juridică au decis ca demnitarii să completeze o singură declaraţie de avere şi una de interese, în care numai datele personale, gen adresă CNP şi semnătură să fie protejate.

De asemenea, cei cu funcţii publice vor fi obligaţi să menţioneze dacă rudele de gradul întâi au contracte cu statul. Candidaţii la alegerile locale şi generale vor trebui să-şi facă publice şi ei declaraţiile de avere şi de interese deşi, în proiectul de lege care a trecut de Senat această obligaţie dispărea.

Totuşi, Senatul este cameră decizională în acest caz şi nu este exclus ca scenariul anterior să se repete, iar o parte din  amendamentele aduse de deputaţi pentru facilitarea activităţii ANI să fie eliminate de senatorii Opoziţiei, cot la cot cu cei ai UDMR, aşa cum s-a întâmplat data trecută.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Camera Deputatilor
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close