Antena 3 CNN Politică Liberalii sunt în şedinţă, pentru a discuta strategia privind penalii din partid

Liberalii sunt în şedinţă, pentru a discuta strategia privind penalii din partid

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:59 27 Iul 2015 Modificat la 10:59 27 Iul 2015
pnl.jpg
Foto: Agerpres
Liderii PNL s-au reunit astăzi în şedinţă pentru a discuta despre candidaturile la alegerile locale de anul viitor. 
 
Până la 1 august ar trebui ca toţi doritării să îşi depună intenţiile de vot şi urmează ca apoi, prin proceduri interne, să fie desemnaţi candidaţi, astfel ca în primăvara anului viitor, PNL să vină cu candidaţi pentru toate funcţiile puse la bătaie în cadrul alegerilor locale şi, pe urmă, pentru toamnă la cele parlamentare.
 
Cel mai probabil, în şedinţa de astăzi se va discuta şi despre problemele pe care unii liberali le au cu legea. 

Cel mai recent caz este cel al preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, cel care a fost arestat pentru 30 de zile pentru acuzaţia de trafic de influenţă
 
Ioţcu nu avea niciun fel de funcţie, era simplu membru al PDL, prin urmare el fiind arestat acum, este simplu membru al partidului şi nu va avea nicio penalizare din partea statului.
 
În ce îi priveşte pe ceilalţi, tuturor li se va aplica statutul în cazul în care vor fi arestaţi, respectiv vor fi suspendaţi de drept din funcţia deţinută, urmând ca la o condamnare definitivă să fie excluşi din partid.

 

×
x close