Livia Stanciu: Cei audiaţi vor fi duşi acasă tot cu autocarele

de G.S.    |    24 Oct 2014   •   11:28
Preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, a explicat, vineri, că oamenii aduşi cu autocarele pentru a da declaraţii în dosarul referendumului din 2012 vor fi duşi înapoi acasă tot cu autocare şi că această măsură a fost luată din cauza condiţiilor meteo, care se vor înrăutăţi.
 
De asemenea, Stanciu a explicat că îşi doreşte să fie un exemplu pentru colegi şi că a primit confirmarea din partea acestora că demersurile justiţiei sunt foarte bune.
 
"Este o misiune grea, dar cred că, în calitate de reprezentant al puterii judecătoreşti, am demonstrat de cele mai multe ori, şi m-am bucurat foarte mult când am auzit şi din partea colegilor judecători din ţară, care mi-au precizat că reprezint din multe puncte de vedere un exemplu pentru domniile lor. Mi se pare că un lider trebuie întotdeauna să judece cele mai complexe cauze, "cauzele fanion" pentru justiţia din România, pentru că în felul acesta dau curaj şi celor judecători. Nu că aceştia nu ar fi curajoşi, dar aceasta este o modalitate de acţionare unică din partea magistraţilor. Am spus de multe ori că oamenii politici au depăşit limitele admisibile ale discursului public, dar i-am încurajat pe colegii mei întotdeauna să îşi continue activitatea de judecată care se derulează doar în sălile de şedinţă. Nu ţinem cont de ce se dezbate în afara sălii, chiar dacă de multe ori sunt şi lucruri care se prezintă trunchiat." 
 
Întrebată dacă se impune o lege a amnistiei şi a graţierii, sau abrogarea unor dispoziţii din legea 72, Livia Stanciu a explicat că nu poate fi pusă problema aşa, chiar dacă o discuţie este foarte utilă.
 

Parteneri
x close