Antena 3 CNN Politică Liviu Negoiță, candidatul PUSL la Primăria Capitalei: Neglijența fostei administrații a Bucureștiului reprezintă o infracțiune

Liviu Negoiță, candidatul PUSL la Primăria Capitalei: Neglijența fostei administrații a Bucureștiului reprezintă o infracțiune

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 12:22 23 Oct 2025 Modificat la 12:25 23 Oct 2025
poza-in-care-apare-liviu-negoita
Liviu Negoiță, candidatul PUSL la Primăria Capitalei

Liviu Negoiță, candidatul PUSL la Primăria Capitalei, trage un semnal de alarmă în privința stării avansate de degradare a numeroase clădiri din Centrul Vechi și a lipsei de preocupare pentru conservarea patrimoniului istoric al Bucureștiului, neglijența autorităților fiind inexplicabilă și de neacceptat.

Într-o conferință de presă susținută în centrul istoric al Capitalei, lângă Curtea Veche, reprezentanții PUSL au vorbit despre lipsa de viziune pentru dezvoltarea coerentă a orașului, precum și despre starea avansată de degradare a numeroase clădiri – monumente istorice, așa cum este cazul Curții Vechi.

Alături de Liviu Negoiță, s-au aflat Lavinia Șandru, purtătorul de cuvânt al PUSL, Iulian Cârlogea, vicepreședinte PUSL, precum și consilieri generali PUSL din cadrul Consiliului General al Municipiului București.

„Suntem aici, lângă Curtea Veche, care doar printr-o minune nu s-a prăbușit de tot. Bucureștiul nu cere decât puțin respect pentru istoria sa, pentru oamenii lui, pentru patrimoniul său, pentru fiecare dintre aceste locuri, care spune o poveste mai veselă sau mai tristă. Bucureștiul este o oglindă în care am putea vedea demnitatea acestei țări, dar din păcate vedem doar nepăsare”, a spus Lavinia Șandru. 

Neglijența autorităților, care au permis degradarea monumentelor istorice reprezintă o infracțiune, a subliniat Liviu Negoiță.

„Ceea ce am văzut la acest capitol din partea fostului primar general și a administrației sale se încadrează la infracțiunea de distrugere. Avem aici 97 de monumente istorice aflate în grija Primăriei Capitalei.

Cerem să ne pună la dispoziție situația infrastructurii din centrul istoric. Mă refer la situația consolidărilor, pentru că la un cutremur mai puternic riscă să pice multe dintre monumentele istorice de aici. Și nu putem să spunem că nu au fost bani, au fost. Dar oricum nu au fost folosiți, am văzut că execuțiile bugetare au fost de 65% în mandatul fostului primar general”, a explicat Liviu Negoiță. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close