Antena 3 CNN Politică Lovitură pentru Dacian Cioloș din interiorul PNL

Lovitură pentru Dacian Cioloș din interiorul PNL

1 minut de citit Publicat la 20:56 19 Dec 2016 Modificat la 20:56 19 Dec 2016
o_1b4c70ri31nbp18pds5kbtk3jb8.jpg

Vicepreşedintele PNL Mircea Hava a afirmat într-o conferinţă de presă că, în campania electorală, liberalii nu au fost în stare 'să vândă frigidere eschimoşilor', greşindu-se mult şi cu 'plimbatul ursului prin pădure când ursul voia la păşune', lucruri care i-au costat, conform Agerpres.

'Campania electorală este un joc al celor care ştiu să promită (...). S-a greşit foarte mult cu plimbatul ursului prin pădure când ursul voia la păşune. Domnul Cioloş, plimbat peste tot când el el voia cu totul altceva. E drept că niciodată nu a spus ce vrea, dar asta e cu totul altceva. Am greşit foarte mult în chestiunile astea şi asta ne-a costat. Şi nu ne-a costat atâta, vă spun cinstit, cât ar fi trebuit să ne coste', a declarat Mircea Hava.

El a spus că toată lumea a muncit în campanie, dar că nu au putut să-i convingă pe oameni, 'neoferindu-le" speranţe. 'Oamenii votează pentru speranţă, pentru mai bine şi este greu să-i convingi că ceea ce încearcă să le ofere unii nu-s decât, mare parte din ele, poveşti şi minciuni. Acum, lunar, o să vedem din ce au promis ce vor face. (...). Ştiţi cum trebuie să fie o campanie electorală? Cum ar trebui să convingi nişte eschimoşi să le vinzi frigider. Şi atât să-i convingi de tare cu chestia asta încât ei să îşi dorească foarte tare frigiderul. Cam asta e campania electorală. (...). Nu am fost în stare să vindem frigidere la eschimoşi', a declarat liberalul.

Subiectul a fost comentat la ''Subiectiv'' de Răzvan Dumitrescu, Oana Zamfir și invitații ediției.

 

×
Parteneri
x close