Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban îi răspunde lui Dan Barna la criticile despre relansarea economică: Îi recomand să citescă! Am muncit enorm!

Ludovic Orban îi răspunde lui Dan Barna la criticile despre relansarea economică: Îi recomand să citescă! Am muncit enorm!

Ludovic Orban i-a răspuns criticilor lui Dan Barna cu privire la programul de relansare economică. Premierul susține că liderul USR nu a citit programul și îi recomandă să facă acest lucru.

Ludovic Orban îi răspunde lui Dan Barna la criticile despre relansarea economică: Îi recomand să citescă! Am muncit enorm!
Sursa foto: Hepta
de Maria Sabu    |    02 Iul 2020   •   21:45

”Cred că nu l-a citit, sincer. Îi recomand să îl citească. Este un program la care am lucrat enorm, un program pe care nu l-am făcut numai noi. Am consultat specialiști din toate instituțiile publice, din mediul de afaceri, din mediul neguvernamental.

Este un program care a urmărit ce se întâmplă și în alte țări europene, încercând să preluăm măsurile care sunt aplicate cu succes în alte țări.

De exemplu, deja am și aplicat schema de ajutor de stat.  Am aplicat o schemă de ajutor de stat care s-a aprobat pentru mai multe state europene, printre care Germania, care permite reducerea prețului la energie electrică pentru marii consumatori industriali, prin scăderea cu un procent – noi am aplicat un procent de 16% – din taxa de CO2, care este inclusă în factură și este o formă de schemă de ajutor de stat, care a permis, de exemplu, Germaniei să susțină industriile energofage, care au un consum mare de energie electrică în cadrul structurii de costuri a produselor, să crească competitivitatea produselor germane. 

Cum să nu aplici o astfel de schemă de stat? Asta nu e o subvenție în sine, ci este o schemă de ajutor de stat, care, după OUG 114, România a ajuns într-o situație paradoxală. Deși avem gaz, deși România era un exportator de energie electrică, am ajuns în situația în care gazul natural și energia electrică au ajuns să fie la un preț peste media europeană", a susținut Ludovic Orban, la B1 TV.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban Dan Barna USR PNL
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close