Antena 3 CNN › Politică › Manole spune că PSD va face o nouă Lege a salarizării doar după discuţii cu sindicatele

Manole spune că PSD va face o nouă Lege a salarizării doar după discuţii cu sindicatele

M.P.
1 minut de citit Publicat la 21:24 14 Oct 2026 Modificat la 21:24 14 Oct 2026
bani romanesti getty
Manole spune că PSD va face o nouă Lege a salarizării doar după discuţii cu sindicatele. sursa foto: Getty

Florin Manole, propus ministru al Muncii în Guvernul Luca Niculescu, a declarat, miercuri, la Antena 3 CNN, că trebuie făcută o nouă Lege a salarizării, dar numai după discuţii cu sindicatele, apoi l-a atacat pe Dragoș Pîslaru, ministrul interimar la Muncă în Guvernul Bolojan: "Domnul Pîslaru numai discuţii cu sindicatele n-a ştiut să facă". 

Manole a precizat că decizia privind o nouă Lege a salarizării se va lua împreună cu premierul desemnat, Luca Niculescu.

"(ce faceţi cu noua lege a salarizării?) O nouă lege a salarizării trebuie făcută, o să avem o discuţie cu premierul desemnat şi o să vedem care este şi perspectiva lui, dar un lucru e absolut sigur: PSD nu va face niciodată o Lege a salarizării fără să stea serios, cu respect şi cu bună-credinţă la dialogul social.

Şi în această vară dacă exista discuţie constructivă cu partea sindicală s-ar fi putut ajunge la consens. Domnul Pîslaru numai discuţii cu sindicatele n-a ştiut să facă", a declarat Manole.

Nicușor Dan vrea o Lege a salarizării unitare până la finalul anului

Nicușor Dan a declarat, în urmă cu o lună,  că ar fi „foarte sănătos” ca până la sfârșitul acestui an să fie adoptată Legea salarizării unitare. Președintele a spus că liderii politici cu care a discutat au înțeles că un astfel de act normativ este necesar pentru a reduce risipa de la bugetul de stat, dar și ca să liniștească tensiunile sociale. 

„Din păcate sunt multe inechități, nu numai în sistemul de învățământ, în ceea ce privește salarizarea și din păcate nu putem să le rezolvăm într-un termen foarte scurt în legea salarizării, care va fi ea, fără să afectăm România financiar, global, și să întrăm în fenomene periculoase,  dar trebuie să avem această preocupare pe termen mediu pentru a repara inechitățile, în special în învățământ”, a spus președintele. 

Nicușor Dan a adăugat că liderii politici au înțeles „necesitatea” unei astfel de legi. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close