Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu: Guvernarea de dreapta pregătește măsuri de austeritate

Marcel Ciolacu: Guvernarea de dreapta pregătește măsuri de austeritate

Marcel Ciolacu: Guvernarea de dreapta pregătește măsuri de austeritate
07 Noi 2019   •   22:23

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, afirmă că guvernarea de dreapta pregăteşte "măsurile de austeritate" şi îl avertizează pe premierul Ludovic Orban "să se plângă mai puţin şi să pună mâna pe treabă".

"Panică şi lamentări! Asta e tot ce pot să facă miniştrii PNL de când s-au instalat în scaune la Palatul Victoria. Se plâng şi fac gălăgie. Atât! În rest, nimic! Aţi auzit de vreo soluţie, o strategie economică sau măcar o politică publică de la ei?! Nu! Tot ce pot este să mestece clişeul cu 'greaua moştenire' şi să bage spaima în populaţie că nu mai sunt bani de salarii, că o să crească preţul la medicamente, că pun taxe pe maşini sau că vom îngheţa în case de frig la iarnă", a scris Ciolacu, joi, pe Facebook.

El susţine că PSD va face "tot ce trebuie" că să oprească în Parlament "orice derapaje pe care Guvernul Orban le va avea la adresa veniturilor şi bunăstării românilor".

"Trecând peste faptul că Orban şi Cîţu au reuşit în câteva ore să facă auditul întregii ţări, deşi până şi un butic sătesc are nevoie de mai mult timp ca să îşi facă inventarul, repetarea obsesivă a aşa-zisului 'rău' pe care l-au găsit în ministere nu înseamnă decât un lucru: guvernarea de dreapta pregăteşte măsurile de austeritate! Asta urmează şi asta se va întâmpla! La fel a fost şi în '96 cu CDR şi la fel a fost şi cu guvernele lui Traian Băsescu. Îl avertizez pe Orban să se plângă mai puţin şi să pună mâna pe treabă. Până acum PSD a avut şi bani de salarii şi pensii, a făcut şi creştere economică şi s-a încadrat şi în ţintele de deficit. Dacă nu e în stare să continue lucrurile bune făcute de noi, măcar să nu încurce", a adăugat Marcel Ciolacu.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close