Antena 3 CNN Politică Năstase: Băsescu a reuşit să piardă alegerile, chiar fără să participe

Năstase: Băsescu a reuşit să piardă alegerile, chiar fără să participe

Năstase: Băsescu a reuşit să piardă alegerile, chiar fără să participe
16 Iun 2008   •   20:08

"Băsescu a reuşit să piardă alegerile locale, chiar fără să participe". Declaraţia îi aparţine lui Adrian Năstase, care a vorbit în cadrul emisiunii Ştirea Zilei despre rezultatele alegerilor locale, dar şi despre deciziile pe care le-au luat liderii principalelor partide. "Este clar că Băsescu este disperat", a atacat social-democratul. Mai mult, fostul premier l-a acuzat pe preşedinte că ar fi dat deja "dispoziţii pentru noi controale la DNA".

În ceea ce priveşte decizia liderului PNL de a cere capul lui Ludovic Orban, şi asta face parte tot din strategia lui Băsescu. "Va încerca să spargă PNL-ul, iar Orban chiar a avut o campanie bună", spune Năstase.

De cealaltă parte, Dan Constantin, redactor-şef Jurnalul Naţional, a explicat luptele din interiorul PNL-ului ca o urmare firească a tensiunii guvernării. "Asupra liberalilor a stat această tensiune din partea preşedintelui care i-a presat, i-a dezbinat", susţine Dan Constantin. A fost presiunea celorlalte partide, "uzura unei guvernări pe care mulţi au crezut-o de scurtă durată". Îndreptarea ţintei către Ludovic Orban ar putea face rău însă PNL-ului, avertizează jurnalistul. Şi asta pentru că liberalii ar putea intra în capcana prin care a trecut PSD-ul în 2004.

Antena3.ro

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close