Antena 3 CNN Politică Năstase: Nu voi candida dacă rămân alegeri pe liste. Candidaturile pot fi depuse şi la Congres

Năstase: Nu voi candida dacă rămân alegeri pe liste. Candidaturile pot fi depuse şi la Congres

Năstase: Nu voi candida dacă rămân alegeri pe liste. Candidaturile pot fi depuse şi la Congres
Sursa foto: Adrian Nãstase
18 Feb 2010   •   12:11

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, joi, că ia în calcul regândirea decizia privind retragerea candidaturii sale la preşedinţia partidului. Totul va depinde de modul în care va arăta viitorul statut al partidului, arată Năstase. El a criticat drept ?nestatutar? termenul limită pentru înregistrarea candidaturilor, stabilit pentru joi, la ora 16,00, apreciind că acestea se pot depune inclusiv la Congres.
?Eu nu recunosc acest dealine, din punctul meu de vedere statutul este cel care stabileşte că aceste candidaturi pot fi depuse şi în cadrul congresului. Este unul dintre elemente (forma finală a stautului ? n.r.), pentru că în opinia mea, va conta foarte mult pentru viitorul partidului şi pentru responsabilităţile ce vor reveni celor care vor conduce partidul felul în care va fi gândit statutul. Cu un statut care încearcă să împartă liderii partidului în buni şi răi, în cei de pe lista mea, cei de pe lista ta, nu avem o şansă să ne reunim şi nu avem o şansă de a genera o stare de solidaritate internă, singura care ne-ar putea permite să fim eficienţi şi performanţi în perioada următoare?, a afirmat Năstase, la Palatul Parlamentului.
El a admis că în prezent nu are un argument bun pentru a reveni asupra deciziei sale iniţiale de retragere. ?Recunosc, pe de altă parte, că sunt mulţi cei care mă sună, preşedinţi de filiale, colegi parlamentari, care îmi cer să fac lucrul acesta, conştienţi fiind de nevoia unei variante în care să fie cât mai mulţi oameni care nu au un interes personal într-o formulă de conducere şi în măsura în care lucrul acesta va fi posibil, voi putea să regândesc această chestiune a candidaturii. Repet, problema mea nu era problema de a stabili în esenţă dacă voi candida sau nu. Problema mea era de a participa la o competiţie care să se desfăşoare în condiţii corecte?, a subliniat Adrian Năstase.

Liderul Consiliului a subliniat însă că se va lăsa convins numai dacă regulile pentru participarea la conducerea partidului vor fi corecte.
?Spre exemplu, în niciun caz nu mă va convinge o modificare a statutului, în sensul că alegerile se vor face pe liste. Dacă se va merge pe o astfel de variantă, în mod categoric nimeni nu mă va putea convinge să particip la un astfel de exerciţiu, care nu ar însemna decât trasarea unei frontiere interne în partid?, a precizat Năstase.

El a sugerat că se aşteaptă la o modificare a acestei prevederi la şedinţa Comitetului Executiv de vineri. ?Lucrurile nu sunt încă perfect stabilite. Protestul pe care am vrut să-l fac, şi pe care l-a dublat într-un fel domnul Iliescu, a creat o anumite reverberaţii la nivel de bază şi la nivel de lideri. Mâine va avea loc o întâlnire importantă a Comitetului Executiv şi vom vedea dacă unele dintre observaţiile mele vor fi acceptate. Am trimis astăzi o scrisoare preşedintelui partidului şi secretarului general în legătură cu faptul că unii dintre membrii CN, deşi era obligatoriu să fie incluşi pe listele de delegaţi, nu au fost incluşi pentru diverse raţiuni pe care nu le comentez?, a spus Năstase.

Antena3.ro

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close