Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, după Summitul Inițiativei celor Trei Mări din Croația, că incidentul cu drona rusească prăbușită sâmbătă într-o gospodărie din Galați este unul neobișnuit, subliniind că România își consolidează capacitatea de apărare și lucrează la îmbunătățirea sistemelor de protecție.
Șeful statului a adăugat că România colaborează cu parteneri precum Statele Unite și Marea Britanie pentru dezvoltarea unor sisteme moderne de drone și anti-dronă, adaptate la evoluțiile rapide din domeniu.
„Aceste drone au intrat pe teritoriul nostru în mod neobișnuit, pentru că noi eram obișnuiți în zona Deltei Dunării și nu în zona Galațiului. Capacitatea noastră actuală, care a fost îmbunătățită față de anii anteriori, ne permite o protecție pe o zonă, iar acum optimizăm pe termen de, să zicem, 1 an.
Din momentul acesta vom fi complet apărați. Asta este pe eveniment propriu zis ce s-a întâmplat săptămâna trecută, când a venit secretarul Forțelor Terestre americane și a fost și a semnat un protocol cu ministrul Apărării. Asta răspunde unei necesități, pentru că este o zonă tehnologică care se dezvoltă extrem de rapid și România a agreat, împreună cu Statele Unite și Marea Britanie, să fie parte a unei platforme de producție și distribuție a sistemelor de drone și anti drone în timp real, care să fie care să evite toate aceste proceduri de achiziție.
Deci este o necesitate pe care România, ca toți partenerii, o înțelege, de a lucra în timp real și facem progrese pe asta”, a declarat președintele Nicușor Dan.
MApN a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că resturi de dronă au căzut în Galaţi, iar anexa unei gospodării şi un stâlp de electricitate au fost avariate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unor noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România. Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spaţiului aerian al României.
Două aeronave Eurofighter Typhoon au fost ridicate de la sol. Autorităţile au făcut verificări la faţa locului, iar un mesaj Ro-Alert a fost emis în judeţul Tulcea.
Aproximativ 550 de consumatori casnici şi non-casnici de pe mai multe străzi din municipiul Galaţi au rămas fără gaze naturale, sâmbătă dimineaţă, alimentarea fiind oprită de operatorul Distrigaz Sud Reţele la cererea reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), după prăbușirea dronei.
