Antena 3 CNN Politică Nou scandal cu miză la Senat: Geoană se opune controlării comisiei de regulament de actuala putere

Nou scandal cu miză la Senat: Geoană se opune controlării comisiei de regulament de actuala putere

Nou scandal cu miză la Senat: Geoană se opune controlării comisiei de regulament de actuala putere
Sursa foto: Mircea Geoanã
17 Mar 2010   •   11:44

Nou blocaj şi şicane continue la Senat. Puterea se bate cu Opoziţia pentru supremaţie în comisia de regulament a acestei camere. De această dată, miza nu mai este revocarea preşedintelui Senatului, amânată pe moment, ci problema păstrării senatorilor independenţi în locurile deţinute în comisiile parlamentare permanente, prin modificarea Regulamentului. Liderul grupului PNL, Puiu Haşotti a propus miercuri dimineaţă suspendarea lucrărilor plenului după ce senatorii puterii au dat semne că nu vor vota din nou ordinea de zi dacă Geoană va continua să se opună votării solicitării senatorului independent Şerban Mihăilescu ca plenul să se pronunţe asupra oportunităţii ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament. Cum lucrările acestui for ameninţau să fie suspendate fără ca nimic să fie legiferat, Mihăilescu a anunţat că renunţă la solicitarea sa, însă a precizat că doreşte ca stenograma să menţioneze refuzul lui Geoană de a se vota. La capătul a două runde de consultări, şedinţa de plen a Senatului a fost încheiată fără a se vota ordinea de zi şi cu respingerea programului de lucru pentru săptămâna viitoare, cu 47 de voturi "împotrivă", 34 favorabile şi o abţinere.

Independenţii solicitaseră marţi conducerii Senatului includerea lui Şerban Mihăilescu în acest for. Biroul Permanent a respins însă prin votul PSD şi PNL, cererea senatorilor independenţi, invocând faptul că Regulamentul prevede că atât componenţa Biroului Permanent, cât şi a comisiilor permanente trebuie să respecte algoritmul politic rezultat din alegeri.

Eventuala acceptare a solicitării acestui grup ar oferi PDL pârghiile necesare pentru a modifica Regulamentul pentru facilitarea atingerii propriilor obiective, printre care se numără şi obţinerea postului de preşedinte al Senatului. La ora actuală, Puterea şi Opoziţia se află într-o stare de paritate în comisia de regulament.

Apariţia lui Mihăilescu în acest peisaj ar fi înclinat raporturile de forţe în favoarea majoritaăţii guvernamentale permiţându-i acesteia să modifice regulamentul Senatului fără alte impedimente, în conformitate cu propriile obiective şi interese. În timp ce democrat-liberalii sunt interesaţi să îndulcească condiţiile de revocare a preşedintelui Senatului, independenţii doresc să modifice regulamentul pentru a elimina sancţionarea parlamentarilor care părăsesc un partid cu pierderea locurilor deţinute în comisiile permanente ale acestei camere, susţin surse parlamentare.

Conştient de acest pericol, Geoană a refuzat astăzi să dea curs cererii lui Mihăilescu susţinând că, în cazul în care s-ar relua "problema delicată şi deschisă" a senatorilor independenţi, s-ar bloca procesul legislativ. Ceea ce s-a şi întâmplat. Totuşi, potrivit Regulamentului, solicitarea făcută de senatorul independent ar fi trebuit supusă votului plenului, fiind o intervenţie pe procedură care solicita un vot în plen.

"Rugămintea mea este ca acest subiect să fie abordat în spiritul celor discutate de liderii de grupuri şi îi încurajez să găsească o rezolvare rapidă a situaţiei senatorilor independenţi. (...) Pentru a nu ne întoarce la punctul zero şi să nu blocăm astăzi discuţiile şi procesul legislativ, aş propune să nu ne întoarcem la subiectul delicat şi încă deschis al situaţiei senatorilor independenţi", a spus Geoană.

În replică, senatorul PDL Alexandru Pereş i-a atras atenţia lui Mircea Geoană că este obligat de normele interne ale forului legislativ să demareze procedura de vot în cazul solicitării lui Şerban Mihăilescu de a face parte din Comisia de regulament.

"Daţi posibilitatea grupului parlamentar mixt să facă parte din Comisia de regulament. Nu trebuie să amânăm acest lucru, este o solicitare perfect valabilă a unui senator sau a unui grup parlamentar, după ce aceste solicitări au fost şi în Biroul Permanent, unde opoziţia are majoritate", a spus Pereş.

Liberalul Puiu Haşotti a sărit în apăprarea lui Geoană, apreciind că are toate motivele să suspende şedinţa deoarece nu are nicio obligaţie să supună la vot această solicitare respinsă deja de conducerea Senatului.

"Aveţi toate motivele să suspendaţi şedinţa de plen, în aceste condiţii", a susţinut Puiu Haşotti. Mai mult, Haşotti a protestat faţă de declaraţiile senatorilor democrat-liberali, care au susţinut că Mircea Geoană ar fi agreat, în cadrul consultărilor, ca independenţilor să li se dea un loc în Comisia de regulament, solicitându-i acestuia să suspende lucrările plenului.

Geoană a atras atenţia, însă, că "algoritmul politic pe baza căruia se face repartizarea în comisiile permanente este cel de la începutul legislaturii", motiv pentru care solicitarea independenţilor de a-l numi pe Şerban Mihăilescu în Comisia de regulament este neregulamentară.

Cum polemicile pe această temă s-au întins mai bine de trei ore şi ameninţau să nu se oprească, Geoană a anunţat că va propune ţinerea unei şedinţe de plen suplimentare săptămâna viitoare "pentru a recupera volumul important" de texte legislative care nu au fost dezbătute în ultimele zece zile pe fondul încercării PDL de revocare a sa din funcţie.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Elena Mateescu, anunţă când vine vara în România
x close