Antena 3 CNN Politică Partidele politice primesc tot mai mulţi bani de la stat

Partidele politice primesc tot mai mulţi bani de la stat

Partidele politice primesc tot mai mulţi bani de la stat
de S.T.    |    04 Sep 2017   •   11:51

Partidele politice primesc tot mai mulţi bani de la stat. Anul acesta, suma alocată a ajuns la 32 de milioane de lei, valoarea fiind de două ori mai mare decât cea de anul trecut, arată un studiu realizat de Profit.ro.

Asta în condiţiile în care, în 2008, înainte de criza economică, partidele primeau opt milioane de lei.

Potrivit legii, subvenţia acordată partidelor politice nu poate depăşi 0,04 la sută din veniturile prevăzute în buget.

Banii se acordă în funţie de numărul de voturi obţinute de partide la alegerile parlamentare şi locale, iar sumele sunt mai mari pentru partidele care promovează femei pe locuri eligibile.

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close