Antena 3 CNN Politică Partidul lui Băsescu se duce cu o propunere de premier la Cotroceni

Partidul lui Băsescu se duce cu o propunere de premier la Cotroceni

Partidul lui Băsescu se duce cu o propunere de premier la Cotroceni
16 Ian 2018   •   14:19

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat marţi, la Timişoara, că formaţiunea politică va participa, miercuri, la consultările de la Palatul Cotroceni şi are o propunere de premier, pe care însă nu a dorit să o facă publică.

''Avem propuneri, sigur mult mai bună decât cea pe care a făcut-o PSD. Dacă se va ajunge în situaţia de a se discuta despre formarea unei majorităţi, propunerea noastră va fi capabilă să înceapă discuţii şi să-şi asume un rol atât de important, de a forma o majoritate şi un Cabinet de miniştri. (...) Cred că, în cazul în care va fi nevoie să se poarte negocieri politice, persoana desemnată de PMP va fi capabilă să aducă la aceeaşi masă politicieni care vor gândi în interesul României şi nu al unui partid politic'', a declarat Eugen Tmac.

Liderul PMP a refuzat că precizeze dacă pentru obţinerea unei majorităţi care să sprijine propunerea PMP şi formarea unei majorităţi parlamentare popularii ar apela şi la UDMR.

''E prea devreme (să anunţăm, n.r.). Uneori, în politică, şi 10 minute sunt multe pentru a lua o decizie'', a replicat pentru AGERPRES Eugen Tomac.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: eugen tomac Consultari cotroceni
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close