Antena 3 CNN Politică PD-L va depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe educaţie

PD-L va depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe educaţie

PD-L va depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe educaţie
08 Sep 2008   •   12:25

Emil Boc a anunţat luni intenţia PD-L de a depune la camera Deputaţilor o moţiune simplă pe educaţie. Moţinunea face parte din cele 5 moţiuni anunţate de PD-L. "Este o reacţie faţă de politica iresponsabilă pe care guvernul Tăriceanu o duce în domeniul educaţiei. Adomniţei este cel mai slab ministru pe care l-a cunoscut vreodată învăţământul românesc. Ultima perioada de guvernare a beneficiat de cele mai mari bugete nu a reuşit o execuţie bugetară care să asigure o bază materială de calitate." a declarat Cătălin Croitoru, membru PD-L, care a prezentat textul moţiunii.

Moţiunea va fi depusă în cursul zilei de marţi, urmând ca în cursul zilelor următoare să fie depuse şi celelalte moţiuni, pe infrastuctură, sănătate şi absorbţia fondurilor comunitare.

Emil Boc a menţionat faptul că daca va mai exista o moţiune simplă pe aceeaşi temă, PD-L nu are nicio reţinere ca aceasta să fie transformată într-o moţiune de cenzură. Tot el a declarat că la ora actuală orice moţiune de cenzură trebuie să aibă susţinerea PSD-ului, pentru a fi adoptată în Parlament.



Antena3.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close