Antena 3 CNN Politică Pedeliştii pro-moţiune la judecata colegilor parlamentari. Posibilă iertare. Trandafir, excepţia de la regulă

Pedeliştii pro-moţiune la judecata colegilor parlamentari. Posibilă iertare. Trandafir, excepţia de la regulă

Pedeliştii pro-moţiune la judecata colegilor parlamentari. Posibilă iertare. Trandafir, excepţia de la regulă
21 Iun 2010   •   14:08

Parlamentarii PDL care au votat pentru moţiunea ce cenzură, premeditat sau din greşeală, se află luni la judecata conducerii PDL, urmând însă ca eventualele sancţiuni să fie dictate de membrii grupurilor parlamentare de la Cameră şi de la Senat care se vor reuni începând cu ora 18:00. În favoarea moţiunii de cenzură a PSD au votat pedeliştii Daniel Oajdea, Teo Trandafir, Georgică Severin, Petru Filip şi Viorel Badea, Clement Negruţ şi Mircia Giurgiu.

Potrivit unor surse parlamentare, unii colegi parlamentari doresc pedepsirea prin excluderea din partid a celor vinovaţi de încălcarea directivei de partid,  nervoşi că respectivii au punctat la capitolul imagine, în timp ce  ei trebuie să suporte oprobiul populaţiei pentru susţinerea măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor. 

Mai temperaţi şi lucizi, liderii democrat-liberali par a înclina numai pentru darea afară din partid a deputatei Teo Trandafir, alături de cel propus deja pentru excludere, parlamentarul de Iaşi, Daniel Oajdea.

Calculele conducerii PDL privesc în special semnalul de alarmă reprezentat de rezultatul ultimei moţiunii de cenzură care a demonstrat  fragilitatea actualei majorităţi parlamentare. Ca atare, pentru a prezerva avantajul actual faţă de Opoziţie, o bună parte din  membrii BPN al PDL sunt dispuşi să găsească circumstanţe atenuante pentru cei care au călcat cu stângul, în special în cazul parlamentarilor care au susţinut că au votat pentru moţiune din greşeală, cazul lui Petru Filip şi Viorel Badea, susţin sursele citate.

Totuşi, ultimul cuvânt în materie  îl vor avea grupurilor parlamentare democrat-liberale de la Senat şi de la Cameră care se vor întruni la ora 18.00 pentru a decide soarta colegilor pro-moţiune.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close