Antena 3 Politică PNL cere invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

PNL cere invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

14 Mai 2019   •   12:46
PNL cere invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

Partidul Naţional Liberal solicită Curţii Constituţionale să invalideze mandatul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe motiv că social-democratul a fost condamnat pentru o infracţiune de natură electorală, a anunţat, marţi, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan. 

"PNL solicită CCR invalidarea mandatului de parlamentar pentru Liviu Dragnea. Infractorul şef din fruntea Camerei Deputaţilor se află în ultimele zile într-un delir anticonstituţional şi trebuie oprit. Ca atare, PNL s-a întors cu doi ani şi jumătate la punerea în acord a Regulamentului Camerei Deputaţilor, deciziilor CCR şi Legii privind organizarea referendumului şi constatăm că acestea trei sunt în contradicţie cu decizia Camerei Deputaţilor de validare a mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, PNL a făcut o sesizare de neconstituţionalitate a hotărârii Parlamentului prin care mandatul lui Liviu Dragnea a fost validat", a declarat Turcan, la Palatul Parlamentului. 

Ea a precizat că, în ultima perioadă, "a asistat la o mişcare ciudată din partea lui Eugen Nicolicea şi anume de a limita perioada în care hotărârile Parlamentului pot fi contestate la CCR". 

"Analizând mult mai atent această modificare privind regimul contestări hotărârilor Parlamentului, Constituţia României, condamnarea lui Liviu Dragnea pe fraudă la referendum care se află într-o totală contradicţie cu condiţiile de acceptare şi de validare a mandatului de deputat, am constatat că există motive reale de sesizare a CCR pe invalidarea mandatului lui Liviu Dragnea", a afirmat Raluca Turcan. 

Ea a adăugat că PNL solicită CCR să evalueze această solicitare cu celeritate în actuala componenţă. 

Gabriel Andronache a explicat motivele sesizării a CCR: "Contestaţia se referă la hotărârea (...) din 2016 a Camerei Deputaţilor prin care au fost validate mandatele tuturor deputaţilor. Noi nu sesizăm CCR cu privire la întreaga hotărâre a Camerei, ci doar cu privire la punctul 36 paragraful 4 din această hotărâre, respectiv validarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Motivul este prevăzut de articolul 7 din Regulamentul Camerei Deputaţilor în care se spune că o condiţie esenţială care trebuie realizată în sens negativ, adică nu trebuie îndeplinită, este cea referitoare la faptul de a fi sau nu condamnat pentru fraudă electorală cel care urmează să fie validat ca deputat. Dacă ne uităm, vom vedea că domnul Dragnea a fost condamnat pentru o infracţiune de natură electorală, dacă studiem Codul penal sau doctrina de specialitate vom vedea că infracţiunile din cadrului procesului electoral de la referendum sunt asimilate fraudelor electorale. La momentul la care s-a produs validarea vom constata că acea condamnare era definitivă". 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close