Antena 3 CNN Politică PNL și USR susțin un candidat independent împotriva lui Marcel Ciolacu la Consiliul Județean Buzău

PNL și USR susțin un candidat independent împotriva lui Marcel Ciolacu la Consiliul Județean Buzău

A.O.
2 minute de citit Publicat la 19:55 03 Noi 2025 Modificat la 19:55 03 Noi 2025
colaj mihai razvan moraru marcel ciolacu
Guvernul a stabilit data de 7 decembrie 2025 pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale. Foto: colaj Facebook/Mihai Răzvan Moraru, Facebook/Marcel Ciolacu

PNL și USR fac alianță la Buzău și susțin un candidat comun pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Este singura variantă în care îl pot învinge în alegeri pe candidatul PSD, fostul premier Marcel Ciolacu, spun liderii din teritoriu ai celor două partide. Mihai Răzvan Moraru, un antreprenor buzoian, este candidatul pe care PNL și USR au ales să îl susțină la scrutinul din 7 decembrie.

Preşedintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, a declarat că această alianţă este singura soluţie pentru a oferi o alternativă credibilă în faţa dominaţiei PSD.
 
„Ar fi fost simplu să nominalizăm un candidat din partea PNL şi atât, dar am fi sacrificat un coleg fără şanse reale. Eu cred că numai în urma unei alianţe avem şanse să ne debarasăm de PSD şi, mai ales, de Marcel Ciolacu”, a afirmat Adrian Mocanu.
 
Mocanu a ţinut să mulţumească partenerilor de la USR şi a afirmat clar că alianţa nu are nicio intenţie de „blat” cu PSD.
 
„Nu mă interesează niciun fel de înţelegere cu PSD. Cât timp voi fi preşedinte al organizaţiei judeţene PNL, niciunul dintre colegii noştri nu va fi vândut”, a mai spus Mocanu.
 
Mihai Răzvan Moraru, în vârstă de 44 de ani, antreprenor buzoian şi tată a doi copii, a mulţumit celor două formaţiuni pentru susţinere, subliniind că a acceptat provocarea din dorinţa de a schimba un judeţ „ţinut în loc de un sistem vechi şi corupt”.
 
„Am venit în acest proiect pentru că nu pot accepta ca Buzăul să fie un judeţ de mâna a doua. Nu am venit să fac figuraţie. Cred că se poate câştiga şi sper ca toţi cei care îşi doresc altceva pentru Buzău să vină alături de noi”, a declarat Mihai Răzvan Moraru.
 
Moraru a menţionat principalele probleme identificate în judeţ: sănătatea, infrastructura şi lipsa locurilor de muncă, subliniind că Buzăul „a pierdut 50.000 de locuitori în ultimii 12 ani” şi că „situaţia economică se degradează continuu”.
 
La rândul său, preşedintele USR Buzău, Florin Drăgulin, a numit momentul drept „istoric”, considerând alianţa cu PNL o dovadă de maturitate politică.
 
„Astăzi asistăm la un moment istoric. Am reuşit, cu sprijinul conducerilor PNL şi USR, să unim aceste două partide pentru un scop comun. Am lăsat orgoliile la o parte şi ne-am dat seama că numai aşa putem învinge într-un judeţ roşu”, a spus Florin Drăgulin.

Organizațiile PNL și USR Buzău au votat în uninanimitate susținerea lui Mihai Răzvan Moraru în alegerile care vor avea loc la data de 7 decembrie. De asemenea, cele două partide au anunțat că vor colabora și în campania electorală.

Guvernul a stabilit data de 7 decembrie 2025 pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, primarul general al municipiului Bucureşti şi pentru primari în mai multe localităţi din ţară. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close