Antena 3 CNN Politică Ponta: Am auzit că Băsescu a avut o părere foarte bună despre PSD. Nu-l primim, dacă vrea să se înscrie

Ponta: Am auzit că Băsescu a avut o părere foarte bună despre PSD. Nu-l primim, dacă vrea să se înscrie

Ponta: Am auzit că Băsescu a avut o părere foarte bună despre PSD. Nu-l primim, dacă vrea să se înscrie
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    30 Sep 2013   •   21:13
Premierul Victor Ponta a răspuns, luni, afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora PSD va avea propriul candidat la Preşedinţie, că a auzit că Băsescu a avut o părere foarte bună despre partidul social-democraţilor, dar, dacă vrea să se înscrie în formaţiunea politică, nu este primit.
 
"Am auzit că a avut o părere foarte bună despre PSD, mai bine mai târziu decât niciodată şi, dacă vrea să se înscrie în PSD, nu-l primim, cu toate vorbele frumoase pe care le-a adresat ieri PSD. Îi mulţumim pentru vorbele frumoase, dar dânsul cu ale lui şi noi cu ale noastre", a spus Ponta.
 
Premierul a mai spus, referitor la afirmaţiile lui Traian Băsescu potrivit cărora în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale vor fi Crin Antonescu sau Victor Ponta, că "în mod sigur nu va fi domnul Băsescu şi asta este cea mai bună veste".
 
Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat la Pro TV, că PSD va avea propriul candidat la Preşedinţie şi că, dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, "unul dintre ei va fi în turul doi", fără a fi ales în final.
 
Declaraţiile premierului au fost prezentate în ediţia de luni a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3.


 
 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta PSD Subiectiv
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close