Antena 3 CNN Politică Ponta refuză biroul lui Geoană la partid. "Discipolul" se va instala în fostul birou al lui Năstase

Ponta refuză biroul lui Geoană la partid. "Discipolul" se va instala în fostul birou al lui Năstase

Ponta refuză biroul lui Geoană la partid. "Discipolul" se va instala în fostul birou al lui Năstase
Sursa foto: Victor Ponta
22 Feb 2010   •   13:28

Noul preşedinte al PSD, Victor Ponta nu va folosi biroul predecesorului său, Mircea Geoană, care va fi rezervat noilor vicepreşedinţi, a precizat secretarul general al partidului, Liviu Dragnea. Potrivit acestuia, atât biroul său, cât şi al lui Ponta vor fi amenajate în partea opusă a clădirii care serveşte ca sediu central pentru PSD. Surse social-democrate susţin că Ponta va ocupa de fapt spaţiul unde profesorul său, Adrian Năastase îşi avea biroul pe vremea când conducea partidul, în timp ce Dragnea a pus ochii pe aceeaşi încăpere pe care Miron Mitrea o folosea atunci când era secretar general la PSD.
Până în prezent, fostul lui birou al lui Năstase a fost folosit de consilierii lui Geoană, iar în timpul campaniei prezidenţiale a servit drept încăpere de "stat major" pentru echipa coordonată de Viorel Hrebenciuc.

"Vor fi câteva modificări organizatorice: biroul noului preşedinte, precum şi cel al secretarului general vor fi în partea stângă, cu un secretariat comun. Unde a stat Mircea Geoană va fi amenajat biroul vicepreşedinţilor, ca să nu stea pe hol. Tot acolo se vor face şi primirile oficiale", a explicat Dragnea.

Totodată, pentru vicepreşedinţii care vor intenţiona să îşi asume coordaonarea anumitor domenii de activitate vor fi amenajate birouri în sediului central al partidului.

Veşti proaste îi aşteaptă însă pe funcţionarii şi consilierii care au lucrat la sediul central pentru fostul lider de partid. Dragnea a precizat că se efectua o verificare pentru a se vedea "care rămân şi care pleacă", urmând a se aduce, probabil, resurse umane noi.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close