Update: Președintele Nicușor Dan a făcut declarații după încheierea discuțiilor cu președintele Consiliului European.
„Țintim reducerea decalajului între țări europene și ne dorim companii din țări mai puțin dezvoltate europene, cum este România, să poată să aibă acces la fonduri de competitivitate. Ne dorim o anumită flexibilitate, pentru că am văzut o anumită birocrație care a întârziat asimilarea fondurilor europene, deci o anumită flexibilitate, lucruri pe care le-am transmis. Bineînțeles că am discutat de cum putem în interiorul celor 27 de state să ajungem la un compromis, atât pe partea de cheltuieli, dar mai ales pe partea de venituri și care să fie acele venituri suplimentare care să permită acest buget ambițios al Uniunii.
Am discutat, de asemenea, de pregătirea Consiliului din octombrie, am discutat de procesul de extindere al Uniunii Europene și, bineînțeles, interesul nostru pentru ca procesul de aderare al Republicii Moldova să continue într-un ritm susținut.
Am discutat de securitate, situația de securitate și de sprijinul pentru Ucraina și, de asemenea, de cum aceste necesități de securitate să intre în viitorul cadru financiar multianual și am discutat, de asemenea, de energie în particular și în general, cum facem să ajungem la o piață energetică comună europeană”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Ulterior, și președintele Consiliului European a făcut declarații. Acesta a subliniat importanța strategică a frontierei estice a Uniunii Europene, inclusiv a Mării Negre.
„Mulțumesc pentru căldură, primire și pentru oportunitatea de a asculta punctele de vedere. Este foarte important pentru mine, pentru că ne va ajuta să pregătim și să facem progres în activitatea Consiliului European pe parcursul anului acestuia. Următoarele luni vor fi cruciale pentru Uniunea noastră.
Va trebui să luăm o decizie majoră cu privire la viitorul bugetului nostru european pe termen lung, o decizie care ne va modela prioritățile și capacitatea de a livra, de a ne respecta responsabilitățile în anii care urmează. Trebuie sa ajungem la un acord pana la finalul acestui an pentru Uniunea Europeană. Ne trebuie un buget care să își îndeplinească scopul. Funcționăm într-un context geopolitic complet diferit față de cel în care ne aflam atunci când am aprobat bugetul curent în 2020. Această nouă realitate impune o nouă abordare cu privire la noul buget, o nouă structură și o nouă modalitate de a ne aloca resursele.
Trebuie să ne asigurăm că următorul buget pe termen lung îi va permite Europei să își consolideze apărarea, securitatea, să își dezvolte competitivitatea și inovarea și să construiască o reziliență strategică sporită. În același timp, viitorul buget trebuie să continue să sprijine coeziunea, politicile de coeziune și agricole care contribuie în mod direct la prosperitatea și reziliența regiunilor noastre.
Prin urmare, avem nevoie de un pachet echilibrat, ambițios, de așa-numite noi resurse proprii, noi surse de venit pentru Uniunea Europeană care vor juca un rol cheie în acordul final, dar sunt încrezător că împreună vom face față provocării. Vom găsi un acord echilibrat până la finalul acestui an. Aceasta este singura modalitate de a evita întreruperi în investițiile noastre pentru fermierii noștri, afacerile noastre, studenții noștri, cercetătorii noștri și inovatorii noștri.
Domnule președinte, aș dori să-mi exprim aprecierea pentru România, pentru angajamentul ferm de a apăra securitatea europeană. Este clar pentru toți europenii că securitatea noastră colectivă este strâns legată de securitatea graniței estice, inclusiv cea de la Marea Neagră. Ultimele încălcări ale spațiului aerian al României, precum și incidentele care au implicat drone maritime sunt profund îngrijorătoare.
Sunt ferm și vom rămâne în continuare ferm alături de România, pentru că înțelegem că securitatea în România înseamnă securitatea Europei ca un tot. Unitatea noastră în sprijinul Ucrainei nu va fi frântă de încercările Rusiei de a ne intimida sau a ne diviza România. Permiteți-mi să felicit sprijinul de neclintit acordat de România pentru Ucraina. Trebuie să lucrăm în continuare uniți pentru o pace justă și durabilă. De asemenea, sunt recunoscător pentru sprijinul ferm al României, pentru Republica Moldova și pentru calea sa către integrarea europeană.
Fiecare extindere a făcut Europa mai puternică din punct de vedere politic și economic. Este una dintre cele mai importante investiții geopolitice ale Europei. Este o investiție în securitatea, stabilitatea și prosperitatea noastră. Ce s-a aplicat extinderilor în trecut se aplică și Balcanilor de Vest, Ucrainei și, bineînțeles, Moldovei. Toate reprezintă oportunități importante pentru viitorul Uniunii noastre și trebuie să menținem momentul real înregistrat în procesul de aderare, un proces bazat pe merite înregistrat anul acesta, în care au fost atinse etape foarte importante.
În încheiere, permiteți-mi să subliniez că unitatea este cea mai mare putere a noastră, mai ales în fața situației geopolitice plină de provocări cu care ne confruntăm în prezent, ceea ce implică angajamentul tuturor statelor membre, care este esențială pe viitor, astfel încât să permitem României și conducerii sale să joace un rol fundamental în a ne face Uniunea mai puternică, mai sigură, mai rezilientă și să livrăm rezultate pentru cetățenii noștri”, a declarat Antonio Costa.
Update: Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a fost primit, joi dimineață, de președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Preşedintele Nicuşor Dan îl va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European (CE), Antonio Costa, notează Agerpres.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Consiliului European va fi întâmpinat de şeful statului în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni.
Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale, iar la final vor susţine o conferinţă de presă comună.
Conform agendei oficiale a lui Antonio Costa, acesta va călători în aceeaşi zi la Sofia şi la Atena, unde va fi primit de premierul bulgar, Ruman Radev, respectiv de şeful Guvernului elen, Kyriakos Mitsotakis.
Antonio Costa a mai fost la Bucureşti şi în septembrie anul trecut. El sublinia atunci că "România este un element cheie pentru securitatea europeană".
La rândul său, Nicuşor Dan aprecia că vizita preşedintelui Consiliului European în ţara noastră reprezintă "o dovadă a solidarităţii europene".