Antena 3 CNN Politică Primarul de la Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a confirmat înscrierea sa în UNPR

Primarul de la Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a confirmat înscrierea sa în UNPR

Primarul de la Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a confirmat înscrierea sa în UNPR
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    17 Sep 2013   •   21:55

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a confirmat înscrierea sa în UNPR şi a precizat că a făcut parte din grupul de fondatori ai partidului.

 
''Concret, referitor la apartenenţa mea politică la UNPR precizez că am fost în grupul de fondatori ai acestui partid în anul 2010, am apreciat mereu demersurile cu caracter social pe care acest partid le-a iniţiat şi le iniţiază acum alături de PSD în cadrul Alianţei de Centru Stânga. Nu cred că domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea m-a eliminat din registrul fondatorilor acestei grupări politice'', a declarat edilul municipiului Baia Mare, potrivit Agerpres
 
Cherecheş punctează, într-un comunicat de presă, că proiectele comunităţii băimărene sunt prioritare pentru el, ''iar politica a fost mereu pe plan secund''. 
 
''Fiind implicat în zona de administraţie, domeniul în care doresc să excelez, nu am timp de politică, iar funcţiile politice nu m-au pasionat niciodată. În interesul comunităţii am avut, am şi voi avea mereu parteneriate cu formaţiuni şi oameni politici serioşi care să susţină proiectele mele pentru comunitatea băimăreană în relaţia cu Guvernul României. În acest moment este vorba de proiecte prin care ne dorim să putem reabilita şi moderniza anumite obiective aflate pe raza oraşului nostru, dar nu şi în patrimoniul municipalităţii. Punctual mă refer la preluarea bazelor sportive din patrimoniul Ministerului Tineretului şi Sportului, a terenurilor aflate în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, susţinerea finanţării pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe respectiv reabilitarea blocurilor sociale existente deja şi construirea unora noi. Apreciez interesul manifestat de reprezentanţii UNPR, în special al domnului presedinte Gabriel Oprea, în privinţa susţinerii acestor proiecte ale comunităţii băimărene. Am convingerea că parteneriatul dintre mine şi UNPR, şi prin Alianţa de Centru Stânga, poate să funcţioneze pe aceste baze'', mai spune Cherecheş. 
 
Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României, formaţiune în care va fi coordonatorul Regiunii VI Nord-Vest. 
 
Cătălin Cherecheş este economist de profesie, a fost deputat în mandatul 2008 - 2011 din partea PSD apoi PNL, ulterior devenind independent. A fost ales primar la alegerile locale parţiale din mai 2011 şi reales la alegerile locale din iunie 2012. 

Pe 21 ianuarie, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost exclus din PNL, la decizia conducerii partidului.


 
 

×
Subiecte în articol: Catalin Chereches UNPR
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close