Antena 3 CNN Politică PSD a decis sâmbătă lista candidaţilor din teritoriu

PSD a decis sâmbătă lista candidaţilor din teritoriu

PSD a decis sâmbătă lista candidaţilor din teritoriu
22 Mar 2008   •   12:54

PSD a definitivat sâmbătă listele de candidaţi din teritoriu în proporţie de 90%. Nominalizările vor fi făcute publice pe parcursul sâptămânii viitoare. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a precizat că subiectul candidaturii pentru Bucureşti rămâne în discuţie pănă la decizia de luni a Biroului Permenent. Liderul social-democrat spune că Marian Vanghelie are suportul total al organizaţiei din Bucureşti, ceea ce, în opinia sa este foarte important pentru câştigarea alegerilor.

?Îmi doresc foarte mult să ajungem la o soluţie echilibrată, în care să beneficiem şi de sprijinul organizaţiei, dar să aducem cât mai multe voturi. Organizaţia îl sprijină unanim pe Marian Vanghelie", a adăugat Geoană.

Întrebat pe cine ar vota dintre Sorin Oprescu şi Marian Vanghelie, Geoană a răspuns: ?E foarte greu, înclinaţia mea este să ascult de organizaţie. Eu am trecut prin această experienţă şi ştiu că este foarte greu să câştigi dacă nu ai sprijinul organizaţiei. Până la urmă este vorba şi de o chestiune de utilitate politică, să obţinem cel mai bun scor. Decizia finală şi validarea finală a candidaţilor va fi făcută de Biroul Permanent şi de Comitetul Executiv?.

Geoană a adăugat că vicepreşedintele partidului, Victor Ponta, se pripeşte când îi cere să îşi asume răspunderea în cazul în care Marian Vanghelie va fi desemnat candidat la Primăria Capitalei şi va pierde alegerile.

Mai mulţi lideri ai partidului, printre care Victor Ponta, Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstae şi-au declarat susţinerea pentru Sorin Oprescu la Primăria Capitalei. Potrivit acestora, Sorin Oprescu ar sta mult mai bine în sondaje faţă de Marian Vanghelie.

Liderul PSD a lăsat să se înţeleagă că la acest monent nu mai este interesat nici de negocierile cu liberalii pentru sprijinul reciproc în turul doi al alegerilor.

MIRCEA GEOANĂ SUSŢINE DECIZIA ORGANIZAŢIEI PSD BUCUREŞTI REFERITOR LA CANDIDATUL PENTRU PRIMĂRIA CAPITALEI

Antena 3

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close