Președintele PSD Arad, Mihai Fifor, a susținut miercuri într-o postare pe Facebook că ieșirea PSD de la guvernare nu este exclusă, și că măsurile din primul pachet de măsuri fiscale "nu au fost nici discutate, nici acceptate de PSD". Acesta mai spune că "acest tip de guvernare nu va mai fi tolerat", și că PSD își va stabili în perioada imediat următoare "linia de conduită".
"Când PSD a acceptat intrarea la guvernare în această formulă, am făcut-o pentru stabilitatea României. Am pus pe masă încrederea, buna-credință și disponibilitatea de a trece peste trecut – inclusiv peste jigniri, conflicte și divergențe profunde. Ne-am asumat greul. Ne-am ținut de cuvânt. Am presupus, poate naiv, că și ceilalți parteneri vor acționa la fel – cu respect, onestitate și loialitate față de înțelegerile din Coaliție. Ne-am înșelat.", a scris Fifor pe Facebook.
Potrivit acestuia, rimul pachet de măsuri pentru reducerea deficitului a inclus o serie de prevederi "care nu au fost nici discutate, nici acceptate de PSD".
"Cu toate acestea, au fost băgate în lege de premierul Bolojan și angajate în Parlament, fără consultare, fără respect, fără minimă asumare politică în fața celor care țin această coaliție în picioare," a mai scris liderul PSD Arad.
Fifor spune că "Acest tip de guvernare NU va mai fi tolerat" și că "PSD își va stabili în partid, perioada imediat următoare, linia de conduită".
Acesta a adăugat că PSD așteaptă "corecții ferme la abuzurile din pachetul 1", cum ar fi eliminarea CASS impus veteranilor, mamelor, șomerilor, și îndreptarea dezechilibrului privind taxarea redusă a jocurilor de noroc, pe care îl numește "un cadou inexplicabil, impus fără acordul PSD"
"Ieșirea de la guvernare NU e exclusă. Nu este un scop. Dar este o opțiune reală. Cei care vor sprijinul PSD trebuie să respecte PSD. Nu acceptăm rolul de figurant într-o piesă scrisă de alții. Nu suntem acolo pentru a gira decizii luate în afara oricărui cadru politic convenit," a mai scris Fifor, care se alătură altor lideri PSD care au vorbit în ultimul timp despre retragerea PSD de la guvernare din cauza dezacordului pe măsurile fiscale.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că ar fi bine ca în Coaliție să se țină cont de propunerile social-democraților dacă sunt doriți ca parteneri și că zilele următoare va fi o consultare în partid pentru a vedea cum să fie abordată situația din punct de vedere politic.