Antena 3 CNN Politică Delegaţia PSD din PE: "Interesul lui Cîțu pentru acapararea PNL, mai presus de imaginea României și de aprobarea PNRR"

Delegaţia PSD din PE: "Interesul lui Cîțu pentru acapararea PNL, mai presus de imaginea României și de aprobarea PNRR"

Eurodeputații PSD cer Guvernului Cîțu „să se reconecteze urgent la agenda cetățeanului sau să demisioneze de îndată”, în contextul în care România a lipsit de la ECOFIN, for care va aproba inclusiv PNRR-ul țării noastre, „premierul fiind ocupat să cumpere voturi pentru Congresul PNL”.

Delegaţia PSD din PE: "Interesul lui Cîțu pentru acapararea PNL, mai presus de imaginea României și de aprobarea PNRR"
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Dima    |    14 Iul 2021   •   12:25

"Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Slovacia şi Spania sunt ţările care au de ieri aprobarea ECOFIN (Consiliul miniştrilor de Finanţe - n.r.) pentru a primi finanțare pentru planurile individuale de redresare şi reziliență, în timp ce imaginea României și viitorul cetățenilor noștri sunt jucate la ruletă de cel care ar trebui să fie premier și ministru interimar de Finanțe.

Florin Cîțu însă îmbracă haina de prim ministru doar pentru a face rectificarea bugetară conform intereselor candidatului la președinția PNL. Îi reamintim că în timp ce domnia sa era ocupat cu primarii PNL din Teleorman, scaunul țării noastre la Consiliul miniştrilor de Finanțe a fost precum buzunarul românilor în timpul acestei guvernări: gol", susțin eurodeputații social-democrați.

Delegația PSD din Parlamentul European solicită premierului să dea urgent explicații pentru „absența rușinoasă” a României de la ECOFIN, dar și în legătură cu stadiul Planului Național de Redresare și Reziliență.

"Banii din PNRR și cei din bugetul de stat sunt ai românilor, nu ai unui partid sau ai unor filiale care decid să sprijine un candidat sau altul la șefia PNL. Mai mult, imaginea României și apărarea intereselor naționale nu pot fi puse la îndoială doar pentru că premierul este ocupat cu o campanile electoral în propriul partid, folosind resursele și instituțiile statului român.

Rectificarea bugetară trebuie să respecte un algoritm matematic echitabil pentru toate comunitățile locale din România, iar PNRR trebuie să fie prioritate absolută pentru guvernarea de dreapta.

Din păcate, a trebuit să fie revocat ministrul Finanțelor ca să aflăm că Executivul a cerut oficial o nouă amânare a depunerii PNRR, încă din 15 iunie, dar nimeni din actuala Coaliție nu a comunicat nimic opiniei publice. Domnule Florin Cîțu, guvernați sau plecați!", arată reprezentanții Delegației Române S&D.

×
Subiecte în articol: PSD PNNR UE PNL
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close