Antena 3 CNN Politică Marian Mina, PSD: Începe jaful în Ministerul Transporturilor!

Marian Mina, PSD: Începe jaful în Ministerul Transporturilor!

Deputatul PSD, Marian Mina, susține că oamenii ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, au pus ochii pe o serie de obiective importante ale instituțiilor din subordine iar acum ”se pregătesc să le prăduiască”.

Marian Mina, PSD: Începe jaful în Ministerul Transporturilor!
Sursa foto: Facebook / Marian Mina
de Alexandra Dima    |    16 Iun 2021   •   12:04

„Începe jaful în instituțiile din "curtea" blogger-ului ajuns Ministru al Transporturilor. Oamenii lui Drulă au ochit obiective importante pe care se pregătesc să le prăduiască” - acuză deputatul Marian Mina într-o postare social-media preluată şi de pagina oficială de Facebook a PSD.

Mina aduce în prim-plan câteva măsuri ale ministerului condus de către Cătălin Drulă care, în opinia sa, vor prejudicia România. 

„Clubul Aeroport Eforie Sud urmează să fie evaluat pentru vânzare. Președintele Consiliului de Administrație al Companiei Aeroporturi București vrea să "scape" și de acțiunile pe care statul le deține prin intermediul CNAB la Romprest, Romanian Airport Services și Club Aeroport. Decizia s-a luat în grabă.

O afacere pierdută de România

Oamenii noi din politică se grăbesc să facă și ei o privatizare la spartul târgului. Decizia s-a luat pe 10 iunie 2021. La manevre imobiliare par să se priceapă oamenii lui Drulă. La management au lacune. În același document se vede că proiectul de buget rectificat pe 2021 este neterminat.

Orice zi în care Drulă rămâne ministru va reprezenta o afacere pierdută de România. Acum câteva zile, vă vorbeam de sediul Tarom. Acum vedem că se încearcă spolierea și la alte companii ale Ministerului Transporturilor.” - a arătat Marian Mina în postarea sa. 

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close