Antena 3 CNN Politică PSD şi PD-L vor lua partea leului la nivelul comisiilor Camerei Deputaţilor

PSD şi PD-L vor lua partea leului la nivelul comisiilor Camerei Deputaţilor

PSD şi PD-L vor lua partea leului la nivelul comisiilor Camerei Deputaţilor
17 Dec 2008   •   18:40

Şefia comisiilor parlamentare ale Camerei Deputaţilor vor fi împărţite de PSD şi PD-L în conformitate cu coloratura politică a ministerelor de resort. Potrivit unor surse social-democrate, negociatorii PD-L şi-au manifestat nemulţumirea faţă de încălcarea acestui principiu la împărţeala de la Senat. Interesul PD-L pentru respectarea acestui principiu poate fi înţeles prin prisma caracterului de cameră decizională al acestui for legislativ tocmai în domeniile cheie însuşite de acest partid la nivel de portofolii ministeriale.
Conform algoritmului politic, celor două partide le-ar reveni preşedinţia a câte şase comisii parlamentare. PNL ar putea primi resturile de la masa bogaţilor, trei şefii de comisii, în timp ce minorităţile şi UDMr ar putea avea câte un reprezentant în fruntea unei comisii.
În cazul în care PSD-PD-L vor încerca să-şi aroge comisiile, conform ministerelor deja împărţite, liberalii ar pierde conducerea comisiilor de administraţie publică şi de cultură pe care le deţin în prezent şi pe care ar dori să le păstreze şi în noua legislatură.
Democrat-liberalii vizează astfel preşedinţia comisiei juridice, cea de buget-finanţe, comisia de apărare şi cea a culturii, la care s-ar mai adăuga comisia de politică economică, reformă şi privatizare şi cea de industrii şi servicii.
Social-democraţii vor pretinde preşedinţia comisiei de administraţie publică, cea pentru politică externă: la pachet ar mai veni comisiile de sănătate, muncă, agricultură şi învăţământ.
La nivelul funcţiilor de conducere ale Camerei Deputaţilor, cel mai vehiculat nume pentru preşedinţia acestei instituţii este cel al pedelistei Roberta Anastase. Conform unor surse democrat-liberale, ea ar refuzat portofoliul Ministerului Turismului, în condiţiile în care ar fi dorit ministerul Muncii. Deputatul Daniel Buda ar putea reprezenta contracandidatul pentru această fucnţie, el fiind susţinut şi de liderul Emil Boc.
Adrian Năstase, Daniela Popa, şi Valeriu Zgonea sunt numele vehiculate în jurul celor două posturi de vicepreşedinte al Camerei, pe care PSD-PC le va primi potrivit algoritmului politic.
La PD-L, Ioan Oltean, Cezar Preda şi eventual Daniela Buda s-ar lupta pentru postul de vicepreşedinte care revine acestui partid, în timp ce liberalii speră să obţină, la negocierea acestor funcţii, un post similar pentru Bogdan Olteanu. Dan Motreanu şi Mihai Voicu sunt numele votate de grupul deputaţilor liberali pentru ocuparea unui post de chestor sau de secretar al Camerei în funcţie de rezultatul negocierilor ce vor avea loc mâine între grupurile parlamentare.
La rândul lor, reprezentanţii UDMR vor avea un loc de chestor sau de secretar, în timp ce grupul minorităţilor naţionale poate spera la rezervarea unei funcţii similare.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: PSD PD-L Camera Deputatilor comisii Senat
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close