Antena 3 CNN Politică Răsturnare de situaţie la audieri: Ridzi a plătit 70.000 de euro pentru o scenă achitată deja de MediaPro

Răsturnare de situaţie la audieri: Ridzi a plătit 70.000 de euro pentru o scenă achitată deja de MediaPro

Răsturnare de situaţie la audieri: Ridzi a plătit 70.000 de euro pentru o scenă achitată deja de MediaPro
Sursa foto: Monica Iacob-Ridzi
02 Iul 2009   •   18:38

Reprezentanţii Mediapro au rescris, joi, la comisia parlamentară de anchetă în cazul Ridzi, traseul banilor cheltuiţi de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru organizarea Zilei Tineretului. Potrivit reprezentantului Pro TV Costi Mocanu, audiat, astăzi, de comisie, costurile totale ale concertului din 2 mai de la Costineşti, inclusiv scena buclucaşă de 70.000 de euro atribuită unei achiziţii a Ministerului Tineretului şi Sportului ar fi fost suportate de Media Pro Pictures.

Noile informaţii furnizate de Mocanu ar releva faptul că ministrul Ridzi a plătit pentru ceva care fusese deja achitat de Media Pro Pictures. În cazul în care afirmaţiile lui Mocanu se verifică, se pune întrebarea ce direcţie au luat banii atribuiţi de MTS prin contract pentru scena deja cumpărată de alţii şi pentru organizarea evenimentului, sumă care s-ar ridica în total la 125.000 de euro.
"Acţiunea de la Costineşti a fost organizată de MediaPro Pictures. Noi (Pro Tv SA, n.r.) le-am dat acceptul să folosească brandul MTV. Au avut voie să organizeze acest MTV Days. Bugetul total al acestei acţiuni a fost suportat de Media Pro Pictures şi partenerul ei comercial în această acţiune, care este firma Nestle. Noi am cumpărat drepturi de televizare pentru acest eveniment, noi Pro TV S.A.", a explicat Mocanu.

Întrebat de deputatul Sever Voinescu în legătură cu scena principală a evenimentului de la Costineşti, subiect de controverse de presă pe marginea sumei de 70.000 de euro cheltuite de minister pentru achiziţia ei, Mocanu i-a uluit pe cei prezenţi afirmând că scena a fost plătită de fapt de Media Pro Pictures.

"Scena pe care s-a desfăşurat evenimentul brenduit de către noi, MTV Days, scena mare, colorată intenst în roşu datorită advertiserului, a fost inclusă în bugetul de producţie al evenimentului MTV Days organizat de către Media Pro Pictures, prin urmare costurile acestei scene au fost suportatede către ei. Nu ştiu să vă spun care sunt acele costuri, conmpania Media Pro Picturesc vine din alt grup de firme", a răspuns Mocanu.

Mocanu a arătat că sursele de finanţare au fost reprezentate de o relaţie comercială între MediaPro Pictures şi advertiser, iar o parte din bani a fost amortizată de către ProTv SA prin achitarea drepturilor de televizare pentru acest eveniment.

"Între Pro Tv SA şi MediaPro Pictures există un contract de cesiune de drepturi de televiziune pentru suma de circa 10.000 de dolari, care este un cost fair pentru un astfel de eveniment care a durat 5-6 ore, iar banii ni i-am amortizat", a spus Mocanu, care a arătat că tot ce a apărut legat de Ministerul Tineretului şi Sportului pe posturile pe care le gestionează a constituit publicitate plătită.

Directorul MediaPro a mai arătat că restul banilor au provenit în urma unei relaţii relaţie comerciale între Media Pro Pictures şi un partener comercial, firma Nestle.

Mocanu a mai spus că legătura cu Ministerul Tineretului şi Sportului se face printr-un alt contract de publicitate încheiat între o agenţie de advertising - care a încheiat un contract cadru la care au fost prevăzute anexe - cu compania Pro Tv SA, prin care s-a cumpărat spaţiu publicitar în jurul acestui eveniment.
Social-democratul Robert Negoiţă a solicitat directorului executiv Pro TV S.A. să pună la dispoziţia Comisiei contractele încheiate cu firma de publicitate contractată de Ministerul Tineretului. Mocanu s-a arătat de acord. "Să nu ne cereţi însă un contract direct între noi şi Ministerul Tineterului şi Sportului, pentru că el nu există", a avertizat Mocanu.
Pentru a clarifica unde s-au dus totuşi banii de la MTS, deputaţii au decis ca luni să invite din nou la audieri pe reprezentanţii Media Pro Pictures, dar şi pe ministrul de resort Monica Iacob-Ridzi.
"A fost invitat şi reprezentantul Media Pro care a venit cu o informaţie nouă referitoare la scenă. Informaţia a fost aceea că scena mare branduită cu roşu de sponsorul MTV România e făcută pe banii Media Pro Pictures. Am considerat de cuviinţă să invităm un reprezntant al Media Pro Pictures, luni, începând cu ora 14.00", a spus la final preşedintele comisiei, liberala Alina Gorghiu.
Parlamentarul PNL a precizat că la sfârşitul audierilor care vor avea loc săptămâna viitoare, Comisia o audia din nou pe Monica Iacob Ridzi "pentru informări suplimentare şi pentru lămuriri finale".


Reprezentanţii ProTV răspund întrebărilor comisiei de anchetă





Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!
x close