Antena 3 CNN Politică România, fără cabinete medicale. FACIAS dă în judecată Ministerul Sănătății pentru încălcarea dreptului la sănătate

România, fără cabinete medicale. FACIAS dă în judecată Ministerul Sănătății pentru încălcarea dreptului la sănătate

A.P.
2 minute de citit Publicat la 17:13 13 Mai 2025 Modificat la 17:14 13 Mai 2025
cabinet medical
În cazul în care ministerul nu adoptă normele în termenul legal de 30 de zile, FACIAS va acționa în instanță și va solicita obligarea ministerului să emită ordinul. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Conform Institutului Național de Statistică, în mediul rural sunt doar 793 de cabinete medicale, adică peste 2000 de sate din România nu dispun de niciun cabinet medical. În context, există un medic de familie la aproximativ 2300 de oameni. Ministerul Sănătăţii are obligaţia legală de a emite normele de aplicare pentru înfiinţarea cabinetelor, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 9/2025, intrată în vigoare încă din luna ianuarie, potrivit unui comunicat al Fundaţiei pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

Ministerul Sănătății are obligația legală de a emite normele de aplicare necesare pentru înființarea cabinetelor medicale, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 9/2025, intrată în vigoare încă din luna ianuarie. Cu toate acestea, nici până în prezent, ordinul nu a fost emis. 

"După peste două luni de la expirarea termenului pentru publicarea ordinului, Ministerul Sănătății nu a adoptat normele care permit înființarea de cabinete medicale și în alte spații. În consecință, sute de mii de români rămân, în continuare, fără acces la servicii medicale de bază în proximitatea lor, iar legea rămâne, practic, inaplicabilă", se arată în comunicat.

FACIAS a solicitat Ministerului Sănătății emiterea, fără întârziere, a ordinului prevăzut de lege, iar în cazul în care ministerul nu adoptă normele în termenul legal de 30 de zile, FACIAS va acționa în instanță și va solicita obligarea ministerului să emită ordinul.

Concret, OG nr. 9/2025 prevede posibilitatea funcționării cabinetelor medicale în mai multe tipuri de instituții, cu scopul de a extinde accesul la servicii de sănătate pentru cetățeni. Astfel, cabinetele medicale pot fi organizate în cadrul instituțiilor publice de asistență socială, în special acolo unde există deja centre de recuperare neuromotorie ambulatorii pentru adulții cu dizabilități, pentru a include servicii de recuperare, medicină fizică și balneologie.

De asemenea, actul normativ permite înființarea cabinetelor medicale în unitățile de învățământ, pentru asigurarea asistenței medicale de bază în rândul elevilor, precum și la nivelul persoanelor juridice, în beneficiul angajaților proprii, prin intermediul serviciilor interne de prevenire și protecție.

Această lege, așteptată de mulți ani, încearcă să repare o problemă veche din sistemul de sănătate și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor, mai ales ale celor vulnerabili, cum sunt copiii, persoanele cu dizabilități, bătrânii, bolnavii cronici sau angajații din zone unde nu există suficiente servicii medicale.

Fără acest ordin al Ministrului Sănătății, legea nu este eficientă. Centrele de recuperare din instituțiile sociale nu pot funcționa legal, chiar dacă dispun de spații amenajate și de personal calificat. Școlile nu pot oferi asistență medicală de bază elevilor, iar angajatorii nu pot implementa măsuri de prevenție pentru salariați. Această situație accentuează criza din sistemul public de sănătate, deja suprasolicitat și subfinanțat.

 

 

×
x close