Antena 3 CNN Politică Rovana Plumb: PSD a realizat cele mai mari reduceri de taxe în România în ultimii 30 de ani

Rovana Plumb: PSD a realizat cele mai mari reduceri de taxe în România în ultimii 30 de ani

Rovana Plumb: PSD a realizat cele mai mari reduceri de taxe în România în ultimii 30 de ani
07 Mai 2019   •   15:29

Eurocandidata PSD la alegerile europarlamentare Rovana Plumb lansează un atac dur la adresa Opoziției și subliniază în contrast, realizările PSD din ultimii ani.

"PSD este partidul care a realizat cele mai mari reduceri de taxe în România în ultimii 30 de ani. După ce guvernarea PNL a majorat TVA de la 19% la 24%, a crescut taxele firmelor, a impozitat pensiile, guvernarea PSD s-a remarcat întotdeauna prin reducerea taxelor și stimularea economiei. Astfel, PSD a readus TVA la 19%, iar anul trecut a redus TVA la doar 5% în domeniul turismului. De asemenea, peste 90% dintre firmele românești beneficiază azi de cel mai bun regim fiscal din istoria recentă a României: doar 1% din cifra de afaceri! Tot PSD a eliminat 102 taxe care vizau în mod direct populația, respectiv taxa radio-TV, taxa pentru înmatriculare auto, taxele pentru schimbarea sau înnoirea buletinului, pașaportului etc. În același timp, PSD a scutit toți pensionarii de plata contribuțiilor sociale, iar pe cei cu pensii mai mici de 2.000 lei i-a scutit și de plata impozitului, în timp ce pentru ceilalți a redus impozitul pe venit de la 16% la 10% din ceea ce depășește acest prag. În acest fel, PSD a lăsat mai mulți bani în buzunarele pensionarilor, în plus față de creșterile succesive ale punctului de pensie, cu valori mai mari și în avans față de prevederile inițiale ale legii", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Rovanei Plumb.

×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close