Antena 3 Politică Rus s-a sucit: Antonescu şi Băsescu nu m-au sunat să facă presiuni. Sunt doi politicieni de anvergură, fete mari

Rus s-a sucit: Antonescu şi Băsescu nu m-au sunat să facă presiuni. Sunt doi politicieni de anvergură, fete mari

de M.Z.    |    13 Aug 2012   •   10:51
Rus s-a sucit: Antonescu şi Băsescu nu m-au sunat să facă presiuni. Sunt doi politicieni de anvergură, fete mari
Sursa foto: Foto: Agerpres

Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat, luni, că Traian Băsescu şi Crin Antonescu nu l-au sunat niciodată să modifice liste în plus sau în minus, iar el este la uşa Parchetului, pentru că "a fost demisionat".

"Nu s-au făcut presiuni, domnul preşedinte interimar Crin Antonescu nu m-a sunat niciodată nici să modific liste în plus sau în minus, nici să fac altceva. A spus doar la TV că sunt mincinos şi că am de ascuns ceva", a spus Ioan Rus, răspunzând unei întrebări cu privire la presiunile ce s-ar fi exercitat asupra sa pentru a modifica numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente pentru referendumul din 29 iulie.

Totodată, Ioan Rus a spus că nici preşedintele suspendat Traian Băsescu nu l-a sunat pentru a face presiuni asupra sa, potrivit Mediafax.

"Domnul preşedinte suspendat Traian Băsescu, la rândul său, nu m-a sunat niciodată să modific nicio listă în dreapta, nici în stânga. Mi-a explicat doar la TV, din uşa garajului, cum îi cu puşcăria, cu organizatorii", a declarat Ioan Rus.

El a adăugat că "a fost demisionat", lucru care confirmă faptul că "nimeni nu a exercitat nicio presiune asupra sa".

"Faptele arată ... că eu sunt în uşa Parchetului, nu la vreun restaurant şi că am fost demisionat. Deci înseamnă că nimeni nu a făcut nicio presiune asupra mea şi îmi cer scuze public acestor doi politicieni de anvergură, fete mari în România, că nu m-or presat în niciun fel", a mai spus Ioan Rus.

Pe 6 august, Ioan Rus a anunţat că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, acuzând presiuni din partea lui Băsescu şi Antonescu.

"Asupra mea şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au exercitat nenumărate presiuni, nenumărate aprecieri, nenumătate discuţii de către politicieni români, începând cu Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu. Din punctul nostru de vedere, este inaccceptabil. Astăzi mi-am dat demisia de onoare", a declarat Ioan Rus.

Citiţi şi Ioan Rus, la uşa Parchetului General: Am fost "demisionat". Am votat "Da" la referendum

Ioan Rus, despre o posibilă revenire la MAI: "Iarna nu-i ca vara!"



×
Subiecte în articol: Ioan Rus Crin Antonescu dosar referendum

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close