Antena 3 CNN Politică Scandal în Coaliție pe data alegerilor din București. „Vrea Drulă, mort copt, să ținem alegeri acum”. Drulă: „Nu PSD decide”

Scandal în Coaliție pe data alegerilor din București. „Vrea Drulă, mort copt, să ținem alegeri acum”. Drulă: „Nu PSD decide”

I.C.
3 minute de citit Publicat la 16:50 25 Aug 2025 Modificat la 18:20 25 Aug 2025
Captură de ecran 2025-08-25 165019
Scandal în Coaliție pe data alegerilor din București. Foto: Facebook

Coaliția de guvernare se va rupe dacă USR și PNL vor avea candidat comun la Primăria Capitalei. Declarația îi aparține liderului PSD, Sorin Grindeanu, cel care, potrivit surselor Antena 3 CNN, vrea ca succesorul lui Nicușor Dan la Primărie să fie ales abia în primăvară, în timp ce USR ar dori alegeri în noiembrie. Între timp, primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, refuză să spună dacă va intra în cursa pentru Primăria Capitalei, după ce un sondaj comandat de PNL îl dă drept învingător.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu doreşte să discute în prezent despre alegerile de la Primăria Capitalei, întrucât ar exista un „potenţial mare” de a arunca scena politică „în aer”.

„Nu vreau să discut acum despre alegerile pe Bucureşti, având în acest moment un potenţial foarte mare de a arunca în aer şi scena politică. (...) Nu că dorim să evităm aceste alegeri. Dovadă stă şi faptul că avem cel mai bun candidat. În acest moment în care discutăm coordonatele în care să se desfăşoare aceste alegeri, da, mergem înainte. Dar să le facem doar că vrea USR, mă scuzaţi”, a afirmat Grindeanu.

Întrebat dacă ar fi şanse să se rupă coaliţia în cazul în care PNL ar avea o înţelegere cu USR privind Primăria Capitalei, Sorin Grindeanu a răspuns: „Ar însemna că PSD este într-o formă de izolare în această coaliţie, ceea ce... Măcar să ştim cum stăm. (...) Sunt şanse foarte mari (n.r. să se rupă coaliţia)”.

El a spus că l-a felicitat pe Daniel Băluţă că este primul loc în ultimul sondaj de opinie, însă a afirmat că PSD nu a terminat propriul sondaj privind candidatul pentru Primăria Capitalei.

Totodată, Sorin Grindeanu a afirmat că în şedinţa coaliţiei de luni nu se va discuta despre organizarea alegerilor în luna noiembrie pentru Primăria Capitalei.

Citește și: Cine sunt politicienii care vor să candideze la Primăria Capitalei. Când ar putea avea loc alegerile

Băluță: „Nu este oportun să organizăm în noiembrie alegeri”

Despre alegerile din București a vorbit și primvicepreședintele partidului, Daniel Băluță. PSD ar vrea ca alegerile la București să fie organizate anul viitor, în primăvară, în timp ce restul partidelor din Coaliție ar vrea ca alegerile să fie organizate în noiembrie.

„Nu este oportun să organizăm în noiembrie alegeri în București”, a transmis în partid Băluță.

„Preocuparile pe care le au românii acum sunt legate de creșterea costurilor de trai, creșterea costurilor de transport în comun. (...) Campania din București va fi foarte vizibilă și să nu uităm că va avea loc în contextul acțiunilor de protest din stradă deja anunțate. Nu consideram oportun să se organizeze acum”, a explicat acesta.

De asemenea, Băluță a cerut să „se meargă la vot individual, să candidăm unii împotriva celorlalți”, în contextul în care în Coaliție se discută despre posibilitatea unor candidaturi comune.

Drulă: „Nu PSD decide”

Deputatul USR Cătălin Drulă susţine că organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei este un drept democratic al cetăţenilor şi că PSD nu are autoritatea de a decide dacă scrutinul va avea loc sau nu.

"Nu PSD decide dacă avem alegeri la Bucureşti! Avem o lege pentru asta. Şi e un drept democratic al oamenilor să-şi aleagă primarul. Sorin Grindeanu a spus azi că nu e musai ca Guvernul să respecte legea şi că PSD nu prea are chef de alegeri. Dacă PSD nu îi respectă pe bucureşteni şi nu vrea să facă alegeri, poate să nu propună candidat. Anul trecut ne-a arătat exact de ce jocul cu data alegerilor duce la un dezastru de încredere. Toată lumea ar fi trebuit să-şi tragă învăţămintele de aici", a scris fostul preşedinte al USR, luni, pe Facebook.

El a menţionat că alegerile ar urma să aibă loc în această toamnă, conform declaraţiilor preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Ilie Bolojan.

"Preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Bolojan au fost foarte clari. Vom avea alegeri pentru primărie în această toamnă, în noiembrie, pentru că aşa e legal şi aşa e moral şi democratic", a mai precizat Drulă.

Zamfir: „S-a umflat tărața-n Drulău”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a reacționat și el în scandalul alegerilor de la PMB, atacând USR. „Nu decid ei ce să se întâmple și când să se întâmple”, a scris acesta, pe Facebook.

„Hai că s-a umflat tărața-n Drulău! Vrea el, mort copt, să ținem alegeri acum în București că nu doar s-a pozat degeaba cu Nicușor!

Ce uită băieții ăștia e că sunt un partiduleț de 10% și nu decid ei ce să se întâmple și când să se întâmple.

Chiar trecem printr-o perioadă dificilă, cu un an 2024 plin de alegeri, iar românii sunt mult mai preocupați de măsurile care le vor afecta traiul decât ambițiile personale ale drulăului. USR să nu uite că nu sunt miezul guvernării și se poate guverna țara și fără ei. Și poate că ar fi mai bine”, se arată în postarea sa.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close