Antena 3 CNN Politică Scandal pe invitarea lui Băsescu la Senat. PDL l-a pocit pe şeful Senatului, "Tăricianu"

Scandal pe invitarea lui Băsescu la Senat. PDL l-a pocit pe şeful Senatului, "Tăricianu"

Scandal pe invitarea lui Băsescu la Senat. PDL l-a pocit pe şeful Senatului, "Tăricianu"
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    11 Iun 2014   •   13:44

Update 13.43 - La şedinţa Biroului permanent al Senatului, care trebuia să decidă dacă îl invită sau nu pe preşedintele Traian Băsescu la aniversare, nu s-a întrunit cvorumul, aşa că totul s-a amânat pe luni

În mod oficial, vom afla luni dacă preşedintele va fi invitat la Senat, însă aceste evenimente vor începe de marţi, astfel că nu va mai fi timpul necesar pentru ca o invitaţie oficială să fie trimisă.
 
Astfel, putem spune că preşedintele Senatului nu l-a invitat pe şeful statului la aceste serbări, ocazionate de împlinirea a 150 de ani a Camerei şi, prin urmare, preşedintele Traian Băsescu nu este invitat.
 
În aceste condiţii, invitaţia nefiind trimisă, preşedintele Traian Băsescu nu va participa la eveniment.
 
Motivaţia oficială a fost dată de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a spus foarte clar că nu vrea îl invite la aceste serbări ale Senatului pe Traian Băsescu, pentru că preşedintele a militat deschis în ultimii ani pentru desfiinţarea acestei instituţii.

×
Parteneri
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici
x close