Guvernul se reunește vineri în ședință, iar pe ordinea de zi se află o serie de proiecte care vizează, între altele, clarificarea cadrului legal al telemedicinei, introducerea subiectelor unice la nivel național pentru fiecare specialitate la examenele de medic, medic stomatolog și farmacist specialist, precum și stabilirea modului de calcul al accizelor pentru tutunul de mestecat și tutunul de prizat, relatează Agerpres.
Unul dintre proiecte prevede modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin ordonanță, în scopul reglementării diferențiate a serviciilor de telemedicină, în funcție de specialitatea medicală și tipul serviciului oferit la distanță.
Totodată, actul normativ stabilește ca, începând cu sesiunea de examen din semestrul al doilea al anului 2026, proba scrisă pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist să se desfășoare pe baza unor subiecte unice la nivel național, pentru fiecare specialitate.
Executivul va analiza și modificarea normelor de aplicare a Codului fiscal, în ceea ce privește accizele și taxele speciale, pentru a clarifica modalitatea de calcul a accizelor aferente tutunului pentru mestecat și celui pentru prizat.
Pe agenda ședinței se mai află un proiect de lege privind majorarea capitalului deținut de România la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, precum și două ordonanțe de modificare a Codului de procedură fiscală.
Una dintre acestea vizează transpunerea directivelor europene privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, iar cealaltă are ca obiectiv simplificarea procedurilor de înregistrare fiscală a sediilor secundare ale contribuabililor.
Guvernul va discuta și un proiect referitor la modificarea OUG nr. 70/2022, care reglementează prevenirea și constatarea neregulilor, inclusiv a dublei finanțări, în utilizarea fondurilor externe nerambursabile și rambursabile, inclusiv a celor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și recuperarea creanțelor rezultate.
Un alt proiect vizează modificarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, prin introducerea unor măsuri clare pentru protecția și paza bunurilor culturale mobile, inclusiv stabilirea condițiilor de securitate necesare pentru expunerea acestora în străinătate.
Pe ordinea de zi se regăsește și un proiect de ordonanță care propune modificări în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, printre care obligația ca avizele și acordurile să fie comunicate exclusiv prin mijloace electronice, în ziua emiterii, precum și introducerea unor sancțiuni pentru respingerea nejustificată a acestora.
Guvernul are în vedere și modificarea OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, astfel încât efectuarea transportului județean sau local în cadrul curselor interjudețene să fie permisă doar în lipsa unei curse atribuite pe traseul respectiv.
De asemenea, va fi discutată o ordonanță de urgență care modifică programele de sprijin pentru crescătorii de suine și pentru sectorul avicol, prin extinderea termenului maxim de realizare a investițiilor la 18 luni de la acordarea primei plăți, cu posibilitatea prelungirii acestuia, la cererea beneficiarilor, până la maximum 30 de luni.
Executivul va analiza și actualizarea condițiilor de punere pe piață a articolelor pirotehnice, aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „Reabilitarea Bazinului de Apă Curată și a lucrărilor anexe pe râul Doftana, județul Prahova”, precum și modificarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”. Conform notei de fundamentare, plafonul maxim va fi majorat de la 90 la 99 de miliarde de euro, pentru acoperirea necesarului de finanțare prin euroobligațiuni în 2026 și realizarea unei emisiuni la începutul lui 2027.
Pe agenda ședinței se mai află aprobarea Acordului de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, Rodos și Malta, precum și modificarea HG nr. 1156/2013 privind acțiunile sanitar-veterinare, programul de supraveghere și control al bolilor la animale, siguranța alimentelor și tarifele aferente acestora.