Antena 3 CNN Politică Sinteza Zilei: Top cretinisme din campania electorală

Sinteza Zilei: Top cretinisme din campania electorală

Sinteza Zilei: Top cretinisme din campania electorală
10 Noi 2008   •   23:22

Săptămâna trecută nu a fost una lipsită de incidente electorale. Sinteza Zilei a prezentat, în ediţia de luni, un top al "cretinismelor" petrecute cu ocazia campaniei electorale.
Unul dintre cele mai grave cazuri s-a întâmplat în judeţul Buzău, unde un bătrân din localitatea Amaru a murit după ce s-a înecat cu un mic la o pomană electorală. Deşi i-au sărit în ajutor atât fiul său, cât şi echipajul unei ambulanţe chemate la faţa locului, bătrânul, în vârstă de 75 de ani, nu a mai putut fi salvat.
În Capitală, după ce trei travestiţi au făcut scandal la sediul de campanie al lui Bogdan Olteanu, alţi doi indivizi au distribuit mai multe materiale electorale, în care se spunea că Olteanu îi susţine, ca viitor deputat, pe homosexuali. Poliţiştii i-au prins pe cei care distribuiau materialele.
Invitat în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, Bogdan Olteanu a declarat că a depus plângere penală împotriva persoanelor respective, care sunt cunoscute ca fiind consumatoare de droguri.
Un alt incident electoral a avut loc la intrarea în Bucureşti, în dreptul localităţii Otopeni, unde autocarul în care se afla preşedintele PSD, Mircea Geoană, reprezentanţi ai staff-ului său de campanie şi mai mulţi jurnalişti a fost atacat de câteva persoane necunoscute. În urma incidentului, parbrizul autocarului a fost spart, fiind lovit fie de pietre, fie de gloanţe de cauciuc. Autovehiculul se întoarcea dintr-o acţiune de campanie a partidului, fiind integral vopsit în culoarea roşie, branduit cu sigla PSD şi cu fotografiile liderului partidului.
Sinteza Zilei a mai prezentat şi o înregistrare video cu diverse întâmplări amuzante care pot fi foarte uşor asociate cu ceea ce se întâmplă acum în campania electorală pentru parlamentare:

Vedeţi înregistrările emisiunii Sinteza Zilei
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3
Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3
Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close