Antena 3 CNN Politică Sinteza Zilei: Top politicieni "obosiţi"

Sinteza Zilei: Top politicieni "obosiţi"

Sinteza Zilei: Top politicieni "obosiţi"
14 Iul 2008   •   22:06

Emisiunea Sinteza Zilei de luni seară a prezentat un top al ?politicienilor obosiţi?, în care au fost prezentaţi şefi de stat, miniştri, dar şi oameni obişnuiţi surprinşi în ipostaze stânjenitoare. Poziţia a şasea în acest clasament inedit a fost ocupată de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Acesta nu a reuşit să fie coerent la o conferinţă de presă susţinută anul trecut, după o întâlnire cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

?Nu ştiam că e aşa de comic. Ei, uite că au şi ei unul, nici Uganda nu are aşa ceva, dar bravo lor!?, a declarat Ion Cristoiu, după vizionarea ?discursului? susţinut de preşedintele francez.



Pe poziţia a cincea în ?topul politicienilor obosiţi? se află preşedintele Statelor Unite, George W. Bush.



Poziţia a patra în acest top se află ultranaţionalistul rus Vladimir Jirinovski, fondatorul şi liderul Partidului Liberal-Democratic (LPDR).



Traian Băsescu, preşedintele României, a fost clasat pe poziţia a treia.



Alexandru Atanasiu, fost ministru al muncii, aflat într-o delegaţie în China se află pe locul doi în ?topul politicienilor obosiţi?.



Prima poziţie este ocupată de un român care şi-a pălmuit soţia la o nuntă.



Antena3.ro

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close