Actualizare Senatorul Gheorghe Daniel-Paul-Romeo a revenit cu explicații după ce s-a vorbit în spațiul public că numele său apare într-un posibil caz de furt. El a precizat pentru Antena 3 că a luat din greșeală rucsacul în care se aflau bani și o tabletă. El a spus că a fost vorba despre o confuzie, că doar a dorit să ajute un coleg, un alt senator, care avea o problemă medicală din cauza căreia se deplasa cu greutate. În aceste condiții a crezut că rucsacul este al acestui coleg. De asemenea, senatorul a mai precizat că nu are calitatea de suspect, pentru că dosarul este deschis in rem.
"Când am părăsit Hotel Central Plaza din Piatra-Neamț, la recepție eram lângă colegul meu Miron Manega, care are și o problemă de sănătate la picior, se mișcă mai greu, având bagajului exact lângă recepție și lângă acest bagaj existând acest rucsac. Eu am crezut că este vorba de bagajul colegului meu. A fost vorba despre o confuzie și având problemele acestea de sănătate, el merge mai greu, are probleme. Am zis să-l ajut și i-am dus acel rucsac până la microbuz, la mașină. Am lăsat acel rucsac care a fost, v-am spus o confuzie. L-am luat că am crezut că este al lui, l-am dus la microbuz și atâta, asta a fost. Tot ce s-a întâmplat, nu este vorba de vreo sustragere sau despre un furt sau despre ceea ce spun în ziarele, pentru că în momentul când eu eram la recepție eram doar eu cu senatorul Miron Manega.
Lângă noi nu era nimeni nici în stânga, nici în dreapta. Deci nu, nu se poate pune problema, despre așa ceva e vorba. Punct, înțeleg poliția a găsit în bagajul mașinii dumneavoastră...Noi am avut probleme cu microbuzul și l-a dus și l-a întors, iar noi când am ajuns la Tașca, microbuzul s-a oprit, nu mai, n-am mai mers, am solicitat să vină un alt microbuz, a venit după vreo 40 minute, iar acest rucsac bineînțeles că dacă nu era al niciunui senator de la Comisia de Abuzuri și Petiții, nu a fost mutat de noi. A fost mutat rucsacul de șoferul microbuzului de la Senat. Se poate confirma chestia asta și da, da, v-am spus, a fost vorba doar despre o confuzie și nimic mai mult.
Deci asta a fost...altfel, acel rucsac ar fi rămas, cum să zicem, în dubă, că nu l-ar fi luat nimeni în duba cu care noi ne-am deplasat și s-a defectat. Deci, atâta. Am dat declarație de presă și conferință de presă și la Piatra-Neamț pe acest subiect și am clarificat toate lucrurile.
Păi, din câte am înțeles, acel copilaș își pierduse rucsacul și părintele copilașului a făcut această sesizare, dar încă o dată, eu ajutând un coleg de la Senat, e vorba despre o confuzie și eu n-aveam de unde să știu că acel rucsac nu este al colegului meu. Adică e doar vorba despre o confuzie și punct, nimic mai mult", a precizat pentru Antena 3 senatorul.
Polițiștii au fost alertați de un bărbat care își căuta rucsacul la recepția unui hotel
Numele senatorului Gheorghe Daniel-Paul-Romeo, ales pe listele SOS România, apare într-o anchetă a polițiștilor din Piatra-Neamț care vizează un posibil furt.
Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a uitat în recepția unui hotel din municipiu un rucsac.
După vizionarea imaginilor, s-a stabilit faptul că rucsacul a fost luat de către un bărbat, identificat în persoana senatorului Gheorghe Daniel-Paul-Romeo. După ce l-au depistat pe suspect, polițiștii au verificat portbagajul autoturismului acestuia și au descoperit rucsacul furat.
Păgubitul este un tânăr care a povestit polițiștilor că a strâns banii pentru o petrecere. În rucsac se aflau o tableta iPad și suma de 1.500 lei. Toate bunurile acestuia au fost recuperate.
Senatorul Gheorghe Daniel-Paul-Romeo a spus că a luat "din greșeală" rucsacul plin cu bani
Când a fost întrebat de ce a luat ghiozdanul, Gheorghe Daniel-Paul-Romeo a precizat că l-a luat “din greșeală”, au mai precizat sursele Antena 3.
Ancheta în acest caz este în plină desfășurare.
Daniel Paul Romeo Gheorghe este în prezent senator afiliat grupului PSD, fără a face parte din partidul condus de Sorin Grindeanu. El a doborât recordul de absențe în Parlamentul României, fiind senatorul care a strâns în primele cinci luni ale anului cele mai multe absențe nemotivate, conform HotNews.
El a fost ales pe listele partidului condus de Diana Șoșoacă, S.O.S. România. La scurt timp de la alegerea sa, în februarie, senatorul Daniel Paul Romeo Gheorghe și-a dat demisia din partid. În iunie, el și-a anunțat afilierea la grupul parlamentar al PSD, fără să intre și în partid.