Avocatul Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru ar putea genera un conflict juridic de natură constituțională, dar a adăugat că o eventuală sesizare a Curții Constituționale nu ar bloca automat procedura de învestire a Guvernului.
Toni Neacșu a explicat că, potrivit Constituției (Art. 103: Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament), Președintele trebuie să desemneze un candidat pentru funcția de premier numai după consultări cu partidele parlamentare.
El a subliniat că fiecare desemnare făcută de șeful statului trebuie să fie precedată de discuții cu partidele, tocmai pentru că formarea Guvernului nu depinde doar de președinte, ci și de existența unei majorități parlamentare.
"Fiecare desemnare făcută de președinte trebuie precedată de o discuție cu partidele, ceea ce este firesc. În această procedură de confirmare a unui Guvern sunt implicate mai multe autorități. Este o competență partajată între președinte, care nu poate numi pe cineva discreționar, și partidele care trebuie să contribuie la identificarea unei majorități parlamentare", a declarat acesta.
În opinia lui Toni Neacșu, situația creată după desemnarea lui Adrian Veștea ar putea justifica sesizarea Curții Constituționale. "Acum sunt motive suficiente pentru a se sesiza un conflict juridic de natură constituțională, determinat de această desemnare a lui Veștea", a afirmat avocatul.
El a arătat că PNL ar avea la dispoziție două căi instituționale pentru sesizarea CCR, prin funcțiile deținute de liberali în stat.
"CCR ne va spune tuturor, cu caracter obligatoriu, dacă este conflict. PNL deține două funcții importante prin care poate sesiza CCR: președintele Senatului, prin Mircea Abrudean, și premierul, chiar demis, Ilie Bolojan, care poate face o sesizare în numele Guvernului", a explicat Toni Neacșu.
Avocatul a precizat însă că o eventuală sesizare a Curții Constituționale nu ar bloca automat procedura de învestire a Guvernului.
"Aceasta nu înseamnă că automat se blochează procedura, dar PNL, dacă va lua diseară o decizie de a se opune susținerii acestui candidat, va avea instrumente parlamentare prin care o poate tergiversa până se lămuresc chestiunile constituționale. Vor avea o majoritate în Birourile Permanente reunite, unde se va stabili calendarul de învestire", a spus fostul membru al CSM.
Toni Neacșu a mai explicat că, din punctul său de vedere, o nouă desemnare a unui candidat pentru funcția de premier ar fi trebuit să fie precedată de un nou rând de consultări formale.
"Constituția vorbește doar de desemnare și leagă consultările de acea desemnare. Nu spune că o desemnare care nu se finalizează în Parlament prin vot nu mai există", a afirmat el.
În final, avocatul a susținut că, în cazul celor două desemnări de premier, ar fi trebuit să existe și două runde distincte de consultări. "Până acum aveam două decrete de desemnare a unui candidat de premier. Trebuia să avem două rânduri de consultări formale", a concluzionat Toni Neacșu.