Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu: Nu este o dorinţă de rupere a alianţei, ci o competiţie cine este jupânul

Traian Băsescu: Nu este o dorinţă de rupere a alianţei, ci o competiţie cine este jupânul

Traian Băsescu: Nu este o dorinţă de rupere a alianţei, ci o competiţie cine este jupânul
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Noi 2013   •   23:06
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că USL nu se va rupe, dar că, în interiorul alianţei, are loc o luptă pentru a se vedea "cine este jupân", relatează Mediafax.

"Eu nu vă pot spune ce este în interiorul USL, nu ştiu nivelul disputelor dintre ei. Privind din afară, şi pe baza unei experienţe despre alianţe, nu este o dorinţă de rupere a alianţei, ci o competiţie cine este jupânul alianţei. Ponta este mai lipsit de caracter decât Antonescu, vrea să pară întotdeauna stăpânul inelelor", a spus preşedintele Băsescu.

Şeful de stat a adăugat că premierul este "un om care vrea să fie mereu primul.

"Ăsta e Ponta, un om care vrea să fie tot timpul primul. Acum discutăm de un om preşedinte al Senatului şi de un premier. E clar că forţa premeirului ca acţiune e mai mare decât a preşedintelui Senatului, iar el poate compensa printr-un set de iniţiative. Dar Ponta a vrut să fie premiant şi aici, dacă este o comisie la Senat, ia să fac şi eu o comisie a mea", a spus Băsescu.

 

×
Subiecte în articol: USL Victor Ponta Crin Antonescu
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close